Anca Alexandrescu: „CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea PLUS pentru 10 minute din cauza plângerilor făcute de Grindeanu și Burduja” – Mobilizare uriașă pentru LIBERTATEA PRESEI

Mobilizare generală pe rețelele sociale după ce jurnalista Realitatea PLUS Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, a anunțat că CNA (Consiliul Național al Audiovizualului, n.r.) a decis suspendarea emisiei postului nostru de televiziune pentru 10 minute din cauza plângerilor făcute de Sorin Grindeanu și Sebastian Burduja. 

„CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea Plus pentru 10 minute din cauza plângerilor făcute de Sorin Grindeanu și Sebastian Burduja! Au zis că “n-am învățat nimic deși mi-au dat amenzi de 300.000 lei”! Vor să obțina scoaterea mea de pe post! Ne căutam dreptatea în instanță!”, a scris Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, într-o postare pe Facebook.

Postarea jurnalistei a declanșat o mobilizare uriașă în mediul online. Sute de oameni și-au declarat deja susținerea față de Anca Alexandrescu și față de postul de televiziune Realitatea PLUS, invocând libertatea presei. 

Iată câteva din mesajele de susținere postate pe contul de Facebook al jurnalistei Anca Alexandrescu:

„Mare influență are Grindeanu ăsta asupra CNA. Din disperare și din teamă recurg la diferite mijloace pentru a nu le fi scoase la iveală șmecheriile.
Curaj, Anca… suntem alături de tine.”

„Va susținem, doamna Anca Alexandrescu, dacă este nevoie să semnam vreo petiție împotriva celor de la CNA să ne spuneți… cât despre putorile politice abonate la Stat, care nu fac nimic decât să ducă România la dispariție, le vom veni de hac doar dacă ne vom trezi …Dumnezeu să vă dea sănatate și putere!”

„Nu mor caii când vor câinii, Anca! Ești ultima speranță în țara asta!
Succes! Pe ei!”

„Foarte frumos, doamna Anca, tot așa să o țineți. Vă apreciem emisiunile pe care le faceți. Până vom scăpa de interlopii aceștia să fiți tare, vă susținem…”

„De la Grindeanu și Burduja, 2 rușini ale politicii românești, de la CNA o adunătură de sinecuri, amante, amanți, pe deasupra inculți la ce sa ne așteptăm? Am o întrebare, cum am putea scăpa de ei?”

„Baftă însemnată. Vă faceți meseria, punct.”

„Stimată doamnă, după atâtea dezvăluiri, după ce acești doi abonați la posturi guvernamentale au constatat ca oameni din subordine au început să dea din casă fără să le mai fie frică de ei, era de așteptat să aibă astfel de reacții. Sunt 2 personaje care după părerea mea, datorită comportamentului antidemocratic, se potriveau mai bine epocii comuniste, când șefii de partid aveau întotdeauna dreptate. Niște neica nimeni cocoțați în vârful ierarhiei acestei nații de subteranele sistemului în complicitate cu politicul. Stau și ma întreb după ce am trăit 40 de ani în comunism, cum Dumnezeu cei tineri au aceleași apucături ca protopendada comunistă, în timp ce mulți din cei vârstnici au înțeles și țin la practicile democratice. Ăștia doi și șefii lor din partide sint tupeiști, obraznici, nemernici deghizați în mari luptători pentru democrație. Avem o clasă politică năpădită de astfel de derbedei care în numele democrației au scos la mezat această țară.”

„Ne îndreptăm cu pași repezi spre dictatură, deși mulți au murit in 1989 pentru DEMOCRAȚIE.”

„Disperarea și frica sunt uriașe!!! Nemernicii!!! Dar va veni și rândul nostru!!! Doamne ajută să puteți merge mai departe și noi să fim informați cu nemerniciile lor!!”

„Grindeanu o sa pice, acționează din frică. CNA urmează. Degringolada la nivelul guvernului este ireparabilă. Continuați lupta cu minciuna, corupția și mârșăvia lor, ei sunt aproape de sfârșit. Se vede și se simte. Mult succces, sănătate și putere de muncă. Suntem alături de dumneavoastră, cu sufletul, inima, gândul și multe rugăciuni.”

„Incredibil! Cu toții să protestăm la CNA! Au depășit orice limită!”

„Cum îi supară adevărul, cum cer eliminarea sursei… ca peste tot în România!”

„Nu și pentru libertatea exprimării s-a murit în 1989? Sau ne întoarcem în timp într-o epocă pe care o credeam demult apusă?”

„Trăiască Libertatea Presei, cu pumnul în gură! Dictatura de stat este cea mai rea.”

Articolul precedentCine sunt Zilenialii și cine face parte din această micro-generație
Articolul următorActorul Dolph Lundgren a anunţat că suferă de cancer

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.