Există o micro-generație care nu se simte caracterizată nici de definiția Generației Y, Milenialii (oameni născuți între 1981 și 1996), nici de Generația Z (născută în intervalul 1997-2012). Între cele două, există ceea ce se numește „o micro-generație”, iar acum aceasta a primit o denumire: Zilenial, termen rezultat din combinația numelui celor două generații majore, scrie CNN.
Zilenialii s-au născut în principiu între 1992 și 2002, dar nu există un punct clar asupra căruia experții să fie de acord, a explicat pentru CNN Deborah Carr, profesor de sociologie și director al Centrului pentru Inovare în Științe Sociale de la Universitatea din Boston. Ea a dezvoltat: „Zilenialii se referă la o mică cohortă născută între începutul anilor 1990 și începutul anilor 2000. Sunt la vârful generației Z și a generației Y, de aici apare eticheta Zilenial. Această micro-generație s-a confruntat și a depășit multe adversități în viața ei relativ scurtă. Erau bebeluși și copii când a lovit 9/11 și nu cunosc viața înainte de controalele de securitate din aeroport, terorismul domestic și alte amenințări înspăimântătoare. Au urmat o facultate în timpul pandemiei și au ratat repere sociale importante”.
Printre alte aspecte luate în considerare la definirea generațiilor se numără și tehnologia. Zilenialii s-ar încadra din acest punct de vedere între generația milenialilor, care este considerată pionier digital, și generația Z, care este considerată nativ digital, adică nu a cunoscut viața înainte de tehnologie.
Experții susțin că Zilenialii sunt mai cu seamă interesați de cauze sociale și de problemele ce țin de mediu. Profesorul Carr spune că : „De la o vârstă fragedă, Zilenialii au văzut efectele schimbărilor climatice. Sunt foarte atenți la amenințările la adresa planetei și știu și că pot juca un rol important în reducerea amprentei lor de carbon (Gândește-te! Greta Thunberg)”.