Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia – regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: „Sfant, Sfant, Sfant, este Domnul Savaot” (Isaia 6, 3).
Marile prorocii ale lui Isaia se refera la intruparea Domnului, la Nasterea Lui din Fecioara Maria, la loan Botezatorul si la multe evenimente din viata Mantuitorului Hristos. Acest Proroc a primit si darul facerii de minuni. Astfel, cand Ierusalimul era asediat de dusmani si era o seceta cumplita, Isaia s-a rugat lui Dumnezeu si a curs apa de sub Muntele Sion.
Aceasta apa s-a numit Siloam, care inseamna «trimis». Mai tarziu, Domnul avea sa indrepte pasii celui orb din nastere catre aceasta apa, in care sa se scalde si astfel sa-si recapete vederea.
In timpul domniei Regelui Manase, Sfantul Proroc Isaia s-a ridicat impotriva obiceiurilor pagane. Acesta a fost motivul pentru care a fost scos din cetate si taiat in doua cu fierastraul.
Isaia a trait si a prorocit cu sapte sute de ani inaintea venirii Mantuitorului Hristos. A fost numit „Evanghelistul Vechiului Testament” datorita faptului ca a prorocit nasterea din Fecioara Maria a lui Mesia, Dumnezeirea Lui, minunile Lui, patimile si moartea, si in sfarsit preaslavirea Lui.
Trebuie mentionat ca Isaia este cel care a grait cuvintele pe care Biserica le-a cantat in serile de Denie: „Poporul care locuia intru intuneric va vedea lumina mare si voi cei ce locuiati in latura umbrei mortii lumina va straluci peste voi” (9, 1). Si tot el a vestit Intrarea Domnului in Ierusalim: „Lumineaza-te, lumineaza-te, Ierusalime, ca vine lumina ta, si slava Domnului peste tine a rasarit!” (60, 1).
Aducerea moastelor Sfantului Ierarh Nicolae la Bari:
Pe 9 mai facem pomenirea Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpânind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, şi Vladimir cel de bun neam, fiul lui, domnul Cernigovului, care după aceea s-a numit Monomah, a fost năvălire a ismailitenilor asupra stăpânirii greceşti de pe cealaltă parte de mare, pentru că, începând de la Herson, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pământul creştin până la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile
Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mucenic Hristofor;
– Sfintelor Mucenite Calinica si Achilina;
– Sfintilor Mucenici Epimah si Gordian;
– Sfantului Cuvios Mucenic Nicolae cel Nou din Vunena.
– Sfantului Iosif de la Optina
Maine, facem pomenirea Sfantului Apostol Simon Zilotul.
Sursa: CrestinOrtodox.ro