Ieftiniri masive ale carburanţilor. Motorina, mai ieftină decât benzina pentru prima dată în ultimii ani

Preţurile carburanţilor au coborât sub 6,5 lei/l în toate staţiile Petrom şi Lukoil şi chiar şi în unele staţii OMV, în urma deciziei celor două companii de a reduce vineri semnificativ, pentru a doua zi consecutiv, preţurile.

Ieftinirile de vineri, care au ajuns şi la 14 bani/l la motorină, în cazul companiei controlate de gigantul rus, şi la 9 bani/l la benzină, în cazul liderului pieţei, au fost mai mari decât cele efectuate în ziua precedentă, relatează Profit.ro.

Preţul motorinei a coborât sub cel al benzinei pentru prima dată în ultimii ani, după ce în octombrie 2022, dieselul era mai scump cu 1,5 lei/l.

Şi MOL şi Rompetrol au redus cu aproximativ 10 bani preţul carburanţilor, însă această reducere corespunde celei efectuate joi de OMV Petrom şi Lukoil, ceea ce înseamnă că în următoarele ore cele 2 companii vor efectua ieftiniri suplimentare.

Principalele explicaţii ale ieftinirilor efectuate sunt stocurile ridicate efectuate înainte de intrarea în vigoare a embargoului impus importurilor de produse petroliere din Rusia, pe 5 februarie, dar şi reducerea cererii în occident, ca urmare a temerilor privind o încetinire a creşterii economice, care a condus la o scădere a cotaţiilor benzinei şi motorinei. În plus, cererea venită din Ucraina a scăzut, situându-se sub nivelul estimat (şi eventual deja stocat) de exportatorii autohtoni, explică Profit.ro, care prezintă şi un tabel cu evoluţia preţurilor benzinei şi motorinei în staţiile din capitală.

Astfel, şoferii pot achiziţiona benzină standard la un preţ inferior celui de 6,5 lei/l în toate Lukoil şi Petrom din capitală, noile preţuri practicate de cele 2 companii fiind de 6,41-6,44 lei/l, în cazul Lukoil, şi de 6,40-6,43 lei/l, în cel al Petrom. Motorină standard mai ieftină de 6,5 lei/l poate fi cumpărată în toate staţiile Lukoil (6,36-6,41 lei/l) şi Petrom (6,37-6,42) din capitală, dar şi în 8 staţii OMV.

În urma ieftinirilor de vineri, preţul benzinei standard în staţiile OMV a coborât la 6,48-6,53 lei/l, iar cel al motorinei, la 6,48-6,51 lei/l. Preţurile din staţiile Rompetrol şi MOL sunt cu aproximativ 8 bani/l superioare decât cele din staţiile OMV, ceea ce sugerează că în următoarele ore şi companii controlate de statul maghiar, respectiv kazah, vor efectua ieftiniri suplimentare.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentÎn ce ordine trebuie să consumi alimentele în așa fel încât să reduci considerabil nivelul zahărului din sânge
Articolul următorWeekend în siguranță alături de jandarmi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.