ALERTĂ în apropiere de Capitală: Un bărbat baricadat în casă amenință că se aruncă în aer, cu copilul de 5 ani

Este alertă maximă în Chiajna. Un bărbat amenință că își omoară copilul și se aruncă în aer. Individul, un fost deținut, s-a baricadat în casă de mai bine de 18 ore, cu copilul său de 5 ani, după ce și-a alungat soția. Este cea mai lungă negociere de acest fel din România, potrivit Realitatea Plus. 

UPDATE 08.00 Bărbatul nu a formulat vreo solicitare concretă, cerând doar ca forțele de ordine să se retragă. În jurul orei 8:00, o nouă echipă de negociatori a sosit la fața locului. Individul are mai multe butelii în casă pe care amenință că le aruncă în aer.

UPDATE 07.00 Străzile din jur sunt închise, iar la fața locului sunt mobilizați jandarmi, polițiști, pompieri, echipaje medicale, negociatori, dar și un lunetist ascuns care îi urmărește fiecare mișcare.  Casa este păzită de zeci de forțe de ordine, iar un lunetist a stat de gardă toată noaptea

Potrivit martorilor citați de Realitatea Plus, bărbatul ar fi ieșit din locuință de 2 ori, dar oamenii legii nu au intervenit pentru a-l reține. Mai mult, acesta ar fi amenințat că-și va ucide copilul și se va omorâ dacă  apar imagini cu el în presă.

UPDATE 01.00: Polițiștii au inițiat un dialog cu bărbatul. Acesta vorbește cu oamenii legii, cărora le-a spus că fetița este bine. Și soția acestuia se află la fața locului.

UPDATE 00.00: Bărbatul are în jur de 45 de ani, iar vecinii spun că este agresiv.

Acesta ar fi cerut un singur lucru: să plece Poliția, potrivit unor surse.

Articolul precedentVreme caldă astăzi în trei zone ale țării. Unde vor fi ploi
Articolul următorMinistrul Economiei, noi măsuri pentru a nu mai fi „surprinşi” de criza energetică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.