Specialiștii au dezvăluit care este motivul pentru care e recomandat să-ți începi ziua cu o plimbare. Sportul este esențial pentru a avea o viață sănătoasă. Pe lângă alimentația echilibrată, organismul are nevoie de mișcare zilnică pentru a se menține cât mai bine.
Organismul are nevoie de odihnă, dar și de mișcare. Specialiștii recomandă să facem zilnic câteva exerciții fizice. Recent s-au aflat și beneficiile plimbării de dimineață. Se pare că acesta are mai mult decât un efect terapeutic. Mersul pe jos te poate ajuta să pierzi în greutate, dar și să-ți păstrezi corpul activ. Iată câteva dintre cele mai cunoscute beneficii ale plimbării de dimineață.
Îți oferă un boost de energie
Plimbarea pe care o faci dimineața îți poate seta tonul pentru tot restul zilei. Pentru a avea parte de o zi plină de motivație și voie bună, specialiștii recomandă să mergi la o plimbare pe jos. Studiile arată că o plimbare de 20 de minute în aer liber te poate ajuta pe tot parcursul zilei. Data viitoare când ai nevoie de un boost de energie Data viitoare când te simți obosită de dimineață poți încerca acest mic truc pentru a-ți începe ziua mai bine.
Specialiștii au concluzionat că mersul pe jos dis de dimineață poate ajuta la a avea o stare de bine. Plimbarea de dimineață poate reduce stresul, poate reduce anxietatea și îți poate îmbunătăți imaginea de sine. Pentru ca rezultatele să se vadă în timp, specialiștii spun că este necesar să faci o plimbare de dimineață cel puțin cinci zile pe săptămână. Timpul minim al plimbării ar trebui să fie de cel puțin 30 de minute, spun specialiștii pentru Healthline.com.
Te poate ajuta să pierzi în greutate
Chiar și mersul pe jos poate face o schimbare vizibilă în silueta ta. Dacă vrei să bifezi activitatea fizică, atunci este recomandată să faci o plimbare de dimineață. În felul acesta te vei asigura că ai făcut sport în ziua respectivă. Mai mult, mersul pe jos te poate ajuta să-ți întărești musculatura și să pierzi în greutate. Pentru cele mai bune rezultate se recomandă o plimbare lungă care să includă și câteva scări. Urcarea și coborârea scărilor te va ajuta și mai mult în tonifierea musculaturii.
Te-ar putea ajuta să dormi mai bine noaptea
Un studiu din 2017 spune că mersul pe jos de dimineață te poate ajuta să ai un somn calitativ. Mersul pe jos te relaxează și îți pregătește organismul pentru tot restul zilei. Mai mult, activitatea fizică te va ajuta să te relaxezi și să privești cu mai multă claritate lucrurile pe care le ai de făcut în ziua respectivă. Acest ritual teraeutic te va ajuta inclusiv la obținerea unui somn mai liniștit, spun specialiștii.