Având în vedere impactul implementării noului sistem REGES-ONLINE, Inspecția Muncii inițiază o procedură de consultare publică, referitoare la Proiectului tehnic aferent Reformei Evidenței și Monitorizării Relațiilor de Muncă, finanțat prin Planul National de Redresare și Reziliență (PNRR). Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reforma activităților de evidență și monitorizare a relațiilor de muncă și implementarea noului sistem informatic aferent registrului general de evidență a salariaților, care să permită creșterea gradului de digitalizare a instituției și să ofere servicii digitale de înaltă calitate cetățenilor, salariaților și angajatorilor.
În acest context, Inspecția Muncii informează angajatorii și persoanele fizice interesate cu privire la publicarea, pe site-ul instituției, a anunțului privind punerea în consultare publică a Proiectului tehnic REGES-ONLINE, disponibil aici: https://www.inspectiamuncii.ro/reges
Propunerile, sugestiile și opiniile pot fi transmise, în format editabil, la adresa de e-mail: [email protected], până la data de: 03.05.2023.
REGES-ONLINE va permite :
- Întocmirea registrului general de evidență a salariaților;
- Efectuarea înregistrărilor prevăzute de lege;
- Accesul salariaților sau al foștilor salariați la datele din registru, cu asigurarea măsurilor de protecție a datelor cu caracter personal;
- Creșterea accesului la serviciile electronice moderne prin îmbunătățirea interacțiunii on-line cu administrația publică;
- Asigurarea accesului autorităților, instituțiilor publice și a salariaților la datele din REGES-ONLINE, pe baza unor aplicații de interogare specifice, cu asigurarea măsurilor de protecție a datelor cu caracter personal;
- Creșterea securității sistemului informatic REGES și a accesului la datele conținute;
- Integrarea cu instituțiile partenere și care au competență în domeniul politicilor salariale din România a datelor relevante aparținând tuturor categoriilor de salariați;
- Generarea automată de rapoarte necesare activității de control.
„Proiectul REGES-ONLINE va oferi servicii digitale de înaltă calitate cetățenilor, salariați și angajatori și va permite accesul acestora într-un sistem informatic nou, complet on-line și centralizat, cu o securitate informatică sporită, bazat pe tehnologii moderne și care să permită interoperabilitatea tehnică și organizațională. Din punct de vedere informatic, prin realizarea REGES-ONLINE va fi obținută alinierea la contextul tehnologic actual, simplificându-se și securizându-se totodată modalitatea de prelucrare, stocare și procesare a datelor și a relației cu angajatorii sau angajații. Arhitectura sistemului informatic proiectat va răspunde nevoilor beneficiarilor acestuia, atingând toate obiectivele propuse pentru o bună derulare a activităților prezente și viitoare ale Inspecției Muncii, în ceea ce privește relațiile de muncă. Cu respectarea legislației în vigoare, noul sistem REGES-ONLINE va permite simplicarea, debirocratizarea și digitalizarea, precum și folosirea eficientă a resurselor. Așteptăm observații și propuneri de îmbunătățire a aplicației, plecând de la proiectul tehnic publicat, astfel încât noul REGES-ONLINE să corespundă așteptărilor angajatorilor și celorlalți utilizatori.” – Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.