Traficul și siguranța rutieră vor fi supravegheate printr-un sistem online

Direcţia Rutieră va beneficia de 4.000 de tablete pentru preluarea informaţiilor din trafic şi integrarea altor componente specifice muncii operative a poliţiştilor.

În 2021, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), prin Direcţia Rutieră, a semnat cererea pentru accesarea proiectului cu finanţare europeană „Dezvoltarea unui sistem mixtmobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie”. În cadrul acestuia, vor fi achiziţionate, alături de drugteste, aparate radar, imprimante, autospeciale, 4.000 de tablete, informează un comunicat al IGPR.

Procesul de digitalizare are două componente majore – Sistemul Polgis, ce va fi instalat pe cele 4.000 de tablete, va permite preluarea datelor de pe drumurile publice – informaţii despre infrastructura rutieră, dezvoltându-se astfel un mecanism digital eficient de colectare/furnizare a informaţiilor din trafic, care să asigure valorificarea într-o manieră completă şi corelată a datelor, pentru creşterea siguranţei rutiere.

„Sistemul va permite interconectarea mai multor factori implicaţi în domeniul siguranţei rutiere, dar şi semnalarea aspectelor neconforme din trafic, atât către conducătorii auto, cât şi către entităţi cu atribuţii în domeniul de administrare a drumurilor”, arată sursa citată.

Acesta va putea comunica, prin componenta Infotrafic a Poliţiei Române, cu platformele mobile utilizate de conducătorii auto, în vederea previzionării evenimentelor din trafic şi optimizării rutei, în cazul obstrucţionării traficului – evenimente rutiere, alunecări de teren, evenimente publice, transporturi agabaritice.

A doua componentă va consta în sistemul de Abateri Mobile şi va permite conectarea cu bazele de date naţionale ale Poliţiei Române, întocmirea documentelor specifice activităţii de constatare a contravenţiilor, printarea acestora şi stocarea automată în bazele de date şi integrarea cu Titlul de Creanţă Electronic.

„Pe tabletă vor fi instalate bazele de date de interes ale Poliţiei Române, în care se vor regăsi persoanele date în urmărire, autovehicule sustrase sau implicate în comiterea de infracţiuni. Astfel, se va digitaliza procesul de identificare a elementelor infracţionale, aducând un aport considerabil pentru combaterea criminalităţii”, precizează IGPR.

Toate aceste funcţii vor permite creşterea gradului de eficienţă şi debirocratizare a activităţii Poliţiei Române, în favoarea unui climat de siguranţă sporit, costurile pentru cetăţean fiind reduse.

Sistemul este conceput să permită dezvoltarea ulterioară, în raport de evoluţia legislaţiei specifice în domeniu, precum plata folosind cardul, comunicarea documentelor pe adrese de e-mail, posibilitatea de a traduce informaţii minimale referitoare la procedurile specifice, în mai multe limbi de circulaţie internaţională.

Articolul precedentAuspeciale ISU, amplasate la stadionul din Alba Iulia, pentru intervenții rapide
Articolul următorRECORD NEGATIV: România a „crescut” cu 18 kilometri de autostradă într-un an. Care este procentul drumurilor pietruite din țara noastră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.