Roșiile au ajuns un produs de lux într-un oraș din țară, asta deoarece prețul lor pur și simplu a explodat. Un kilogram a ajuns, astfel, să coste 65 de lei, în timp ce castraveții autohtoni se vând cu 35 de lei. Oamenii au și o alternativă mai ieftină, spun comercianții, aceștia având mai multe explicații pentru aceste prețuri care par desprinse din filmele de groază.
Kilogramul de roșii românești se vinde cu 65 de lei, iar cel de castraveți cu 35 de lei într-o piață agroalimentară din centrul Municipiului Alba Iulia.
Conform alba24, există totuși și roșii mai ieftine, care se vând la prețuri între 17 și 20 de lei kilogramul, însă acestea sunt de import din țări precum Spania sau Ungaria.
„Paștele vine foarte devreme, oamenii au făcut încălzire și ele (roșiile – n.r.) sunt scumpe. La castraveți prețurile sunt de 30 lei, roșiile, 60 – 65 lei, față de alea de import care sezonul lor este iarna la noi acum încep”, a explicat un comerciant pentru sursa citată.
Aceasta a recunoscut însă că clienții nu se îngrămădesc să cumpere roșii și că „prin piață bate vântul”.
„Asta este, nu avem ce face, am adus puține doar câte o ladă din fiecare doar ca să începem cu ceva. Nu este vremea lor, este devreme, dacă era Paștele mai târziu, erau alte prețuri. Este frig afară, marfă nu este. Noi am adus așa să avem, nu ca să vindem”, a mai adăugat comerciantul.
”Nici nu avem cui să vindem. Nici astea de import nu se vând așa bine. Astea sunt 17 lei, 20, 25 de lei, dar nu se face nici o alegere. Vine lumea se uită și pleacă mai departe. Se miră, dar asta este, nu aș vrea eu să le pun atât la preț, dar sunt scumpe la cumpărare, sunt foarte scumpe, așa pleacă foarte scumpe”, a mai explicat femeia.
Sursa: Realitatea de Alba