Marcel Ciolacu: rotația va avea loc, eu și dl. Ciucă suntem oameni de onoare

Suntem oameni de onoare! Aceasta este garanția realizării rocadei guvernamentale la sfârșitul primăverii. Afirmația lui Marcel Ciolacu, se referă și la premierul, Nicolae Ciucă. Invitat în emisiunea lui Victor Ciutacu, președintele PSD a reamintit că a fost desemnat pentru funcția de premier de forurile de conducere social-democrate, dar a menționat că înainte de predarea de ștafetă va cere un vot de reconfirmare din partea colegilor săi. Este o coaliție care a adus stabilitate, investiții directe în ultimul an de peste 11 miliarde de lei, ceea ce este un record pentru România.
Liderul social-democrat l-a persiflat pe președintele, Klaus Iohannis, și a arătat că speră ca șeful statului să-și amintească numele persoanei care „a vândut Ardealul”, atunci când va fi chemat sa facă nominalizarea.
Președintele PSD împărtășește punctul de vedere al premierului și susține ca deciziile politice nu trebuie să aducă atingere Sărbătorii Înălțării Domnului, praznic împărătesc și moment de comemorare a eroilor neamului românesc.

Va fi mai simplu și mai rapid decât ne închipuim, a anticipat Marcel Ciolacu și a a completat că nu crede că președintele, Klaus Iohannis, ar nominaliza pe altcineva decât vrea Coaliția. A numit până acum 9 premieri, a atras cu subînțeles atenția liderul social democrat asupra instabilității politice întreținute de la Palatul Cotroceni.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorRăzboi la graniță: Bogdan Aurescu a vorbit cu Antony Blinken – Măsuri noi la un an de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.