Cel puţin 17 persoane au murit în urma unui incendiu la un depozit de carburanţi din Indonezia. Printre victime, doi copii.

Incendiul a izbucnit vineri, în capitala Jakarta, la o staţie de depozitare a combustibilului, cu o capacitate de peste trei sute de milioane de litri, operată de compania energetică de stat Pertamina.

Focul s-a extins la câteva case din apropiere, provocând panică în rândul locuitorilor, iar Agenția de Combatere a Dezastrelor din Jakarta a dispus evacuarea rezidenţilor în moscheile din apropiere.

În videoclipurile de pe reţelele de socializare se pot auzi explozii, în timp ce alte imagini arată cum locuitorii caselor care au luat foc aleargă cu diferite bunuri materiale pe care le-au putut salva.

Guvernatorul interimar al Jakartei a declarat că majoritatea celor 50 de persoane rănite au suferit arsuri. Conform autorităţilor, au fost trimise 51 de echipaje de pompieri pentru a lichida “focul uriaş”.

Pertamina a transmis, într-o declarație, că autorităţile investighează în continuare cauza incidentului și că eforturile de evacuare sunt în curs de desfășurare.

Articolul precedentPoliţiştii clujeni au efectuat 5 percheziții în comuna Horea pentru infracțiuni la regimul silvic! Trei persoane au fost duse la audieri (FOTO)
Articolul următorElon Musk a primit refuzul de a testa cipurile Neuralink pe oameni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.