Condițiile de intrare a stăinilor pe teritoriul României

Intrarea străinilor pe teritoriul României se poate face prin orice punct de trecere a frontierei de stat deschis traficului internaţional de persoane.

Trecerea frontierei de stat de către străini se poate face şi prin alte locuri, în condiţiile stabilite în acorduri şi înţelegeri bilaterale, sau prin alte puncte de trecere a frontierei, numai cu aprobarea autorităţii competente.

În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc următoarele condiţii:

 

  1. a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român;

 

  1. b) posedă viză sau permis de şedere acordate în condiţiile actului normativ menționat sau, după caz, posedă orice autorizaţie care conferă titularului drept de tranzit ori de şedere pe teritoriul României în baza actelor normative ale Uniunii Europene, obligatorii şi aplicabile pentru România, dacă prin înţelegeri internaţionale nu s-a stabilit altfel;

 

  1. c) prezintă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documente care justifică scopul şi condiţiile şederii lor şi care fac dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea;

 

  1. d) prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;

 

  1. e) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul informatic naţional de semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român;
  2. f) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul de informaţii Schengen în scopul refuzului intrării;

 

  1. g) nu sunt semnalaţi de autorităţile competente că prezintă un pericol pentru apărarea şi securitatea naţională, ordinea şi sănătatea publică;

 

Cetăţenilor străini – membri de familie ai cetăţenilor români, precum şi străinilor titulari ai unui drept de şedere pe termen lung pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene li se permite intrarea pe teritoriul României fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la literele c) şi d) menționate mai sus.

 

De asemenea, cetăţenilor străini titulari ai unui permis de mic trafic de frontieră li se permite intrarea pe teritoriul României fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la literele b) şi c).

 

Totodată, străinilor care staţionează în zonele de tranzit internaţional ale aeroporturilor, în zonele de tranzit la frontiera de stat sau în centrele de cazare care au regimul zonei de tranzit, precum şi străinilor care nu debarcă de pe navele ori ambarcaţiunile ancorate în porturi maritime şi fluviale nu li se aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la condiţiile de intrare şi de şedere a străinilor pe teritoriul României.

 

https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2022/11/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002.pdf

Informații suplimentare privind libera circulație, respectiv venirea sau călătoria în România, găsiți aici: 

https://igi.mai.gov.ro/category/diverse/libera-circulatie/

https://igi.mai.gov.ro/category/diverse/migratie/

Articolul precedentPercheziții domiciliare pe linia combaterii ilegalităților din domeniul silvic și a criminalității informatice
Articolul următorSCANDAL sexual în PSD: Marius Budăi ar fi încercat să abordeze femei noaptea după ce a consumat alcool

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.