La sfârșitul anului trecut, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia a câștigat un important proiect, intitulat Conservation and Restoration of Monumental Funerary Stones in the Jewish Cemetery in Alba Iulia, Romania, în valoare de 62.000 de dolari, finanțat de ambasada Statelor Unite ale Americii.
Proiectul care are ca obiectiv protejarea patrimoniului cultural și care se va desfășura în acest an, își propune printre altele continuarea Taberei anuale de Conservare și Restaurare desfășurată în cadrul Cimitirului Evreiesc din Alba Iulia. De asemenea, el dorește să atingă și alte obiective, precum: realizarea unei conferinței destinate importanței cercetării istorice a cimitirelor și a prezervării monumentelor, indiferent de natura lor, implicarea în campaniile taberei specialiști din diverse domenii, studenți, voluntari cât și elevi de liceu, publicarea unui volum aniversar care să însumeze activitatea desfășurată începând cu anul 2014 până în prezent și organizarea unei expoziții finale cu prilejul unui deceniu de activitate al taberei.
De remarcat că voluntarii vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu domeniul restaurării pietrei, participând atât teoretic cât și practic la activitățile desfășurate în perioada implementării proiectului.
De precizat că proiectul este coordonat de Sidonia Petronela Olea, restaurator în cadrul Compartimentului de Restaurare Piatră al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.
Sursa: Realitatea de Alba