Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși.
Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 13 ianuarie.
Aceşti doi sfinţi mucenici au trăit în vremea persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul roman Licinius (308-321).
Sfântul Mucenic Ermil era creştin şi hirotonit diacon. Denunţat că se închină de multă vreme lui Hristos, râde de zeii romanilor şi întru nimic îl socoteşte pe împărat, a fost judecat. Şi-a ţinut cu dârzenie mărturisirea, încât a fost chinuit îndelung cu bătaia, înjunghiat şi rupt, iar apoi, închis.
În temniţă l-a întâlnit pe Stratonic, un vechi prieten, creştin, care era străjer al închisorii.
„Stratonic, văzând pe Sfântul Ermil, prietenul său, chinuit astfel fără de omenie şi pântecele lui fiind rupt, a început a plânge; dar văzându-l unii din cei ce stăteau acolo, îndată au spus împăratului că Stratonic, străjerul temniţei, pe faţă se arată că este părtaş al rătăcirii creştineşti, şi prieten cu Ermil; căci se milostiveşte şi plânge pentru dânsul. Împăratul chemând pe Stratonic, îl întrebă: ‘Eşti prieten al lui Ermil?'”. (Vieţile Sfinţilor)
Nu voia să mintă, fiind ucenic al adevărului, şi văzând că acum venise vremea nevoinţei sale, Stratonic a mărturisit că este prieten al lui Ermil şi că este creştin.
Sfinţii Ermil şi Stratonic au fost condamnaţi la moarte prin înec şi au fost aruncaţi în apele Dunării. Pe când erau duşi amândoi spre înecare, ei cântau cu veselie cântarea îngerească, care s-a cântat la Naşterea Domnului în Betleemul Iudeii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).
Şi, ducându-i ostaşii la Dunăre, i-au pus în mreje şi i-au aruncat în adâncul apei.
„Astfel Dunărea a primit trupurile sfinţilor mucenici, iar cerul a sălăşluit sufletele lor întru acoperămintele sale. Apoi a treia zi, s-au aflat la mal sfintele lor trupuri, pe care credincioşii le-au îngropat cu cinste, ca la 18 stadii departe de cetatea Singhidon (Belgrad), punându-i pe amândoi într-un mormânt, ca toate să le fie de obşte, ca prieteni: de obşte mărturisirea pentru Hristos, de obşte temniţa, de obşte chinurile, de obşte înecarea, de obşte îngroparea trupurilor lor, de obşte şi mărirea în ceruri”.
