Cum intimidează Schweighofer un român care luptă împotriva defrișării pădurilor: „Hai în Austria, să vezi cum stă treaba”

Compania din Austria care profită cel mai mult de pe urma pădurilor României, Holzindustrie Schweighofer, liderul piețe de cherestea de la noi, nu „lasă” nimic la voia întâmplării. Alin Stanciu, un român din diaspora, a depus în Parlamentul European o petiție legată de defrișările masive din România. A doua zi a fost sunat de către reprezentanții acestei companii, cu „rugămintea” să renunțe la acest demers și să vină în Austria să „vadă cum stă treaba”.

„Am depus la Parlamentul European o petiție. Am sesizat că, pe lângă ce se discută la nivel oficial, România nu respectă decizii din aquis-ul comunitar și se exploatează masă lemnoasă mai mult decât se declară. Am considerat că trebuie să facem mai mult, am studiat legislația, iar noi am ajuns la concluzia că România defrișează foarte mult. Am depus petiția cu numărul 1248 către Parlamentul European în care ceream stoparea defrișărilor ilegale, cu o expunere de motive. Am ajuns ca, pe 30 septembrie, să ajungă cererea noastră în dezbaterea Comisiei de petiți de la Parlamentul European.

Eu am fost desemnat să exprim această petiție, însă, din cauza restricțiilor cauzate de pandemie, expunerea și ședința au avut loc doar online. Am abordat toți europarlamentarii români și le-am cerut sprijin. Din 28 de politicieni, am primit doar de la 5 sprijin, din care doar 2 afirmative, Carmen Avram și Cristian Terheș. După ce am expus petiția, au intervenit rând pe rând membri comisiei, iar apoi a intervenit și europarlamentarul Vlad Gheorghe, membru cu drepturi depline al Comisiei de petiții. Se fac probe tehnice. Presupun că și Vlad Gheorghe le-a respectat, cert este că, cel mai probabil, a făcut live-ul dintr-un restaurant. Modul în care s-a reprezentat, într-o comisie oficială, l-a făcut de râs pe dânsul, dar și pe noi, toți românii. Nu poți trata așa efortul unor oameni care nu sunt de meserie, iar el să se prezinte în acest hal. Erau 2 petiții în dezbatere, doar numai noi am venit. Eu am fost sunat din partea Schweighofer că lucrurile nu stau așa și ca ar fi bine să nu mai dezbatem petiția, și că ei ne invită în Austria să vedem cum stă treaba. Deși Gheorghe Palt și Rareș Bogdan aveau drepturi depline în această comisie, nu au făcut nimic, ei fiind membri supleanți. Așadar, cei care au vrut să facă ceva, au făcut. Alții, nu prea”, a declarat Alin Stoica, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel.

Articolul precedentMeteorolog ANM: „Vom avea un Crăciun ca o zi de Paște” – Ce temperaturi mari se vor înregistra
Articolul următorVremea 22 decembrie – Temperaturi peste normalul perioadei – Dimineți cu ușoare fulguieli

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.