Care este vârsta exactă la care oamenii îmbătrânesc – Semnele ascunse pe care puțini le recunosc

Oamenii rămân tineri până la 40 de ani. Primele semne ale îmbătrânirii se fac simțite abia după această vârstă, arată un sondaj realizat în Statele Unite ale Americii.

 

Primele semnale percepute de oameni ca „indicatori ai îmbătrânirii” apar după vârsta de 40 de ani. Asta indică un sondaj realizat în SUA.

A fost identificată vârsta exactă la care oamenii simt că încep să îmbătrânească: 42 de ani.

 

Sondajul realizat de OnePoll a stabilit că americanul mediu începe să observe semnele îmbătrânirii în pragul celui de-al 42-lea an de viaţă, în timp ce vârsta la care se simte în culmea sănătăţii este de 34 de ani, scrie Mediafax, citând New York Post.

La sondaj au participat 2.000 de americani din eşantioane reprezentative ale generaţiilor Z, Millennials, X şi Baby Boomers.

 

Puțin peste 10 la sută – 15% – dintre respondenţi au declarat că şi-au dat seama că îmbătrânesc înainte de vârsta de 35 de ani.

Datele sondajului au arătat că, cel mai des, oamenii prezintă ca simptome ale îmbrătrânirii durerile articulare (39%), urmate de apariţia unor afecţiuni cronice precum hipertensiunea sau diabetul (37%), încetinirea metabolismului (35% ) sau acumularea de greutate (30%).

„Deşi înaintarea în vârstă este inevitabilă, schimbările sănătoase în stilul de viaţă reprezintă o măsură preventivă care poate contribui la atenuarea problemelor legate de vârstă, cum ar fi creşterea în greutate şi afecţiunile cronice. În ultimii 100 de ani, aproape că ne-am dublat speranţa de viaţă, aşa că este esenţial să fim proactivi în ceea ce priveşte prelungirea duratei de viaţă sănătoasă”, a spus Rekha Kumar, Chief Medical Officer la Found, potrivit mediafax.ro.

Deşi respondenţii au recunoscut că au început să observe că trebuie să facă schimbări în rutina lor de sănătate şi wellness în jurul vârstei de 39 de ani, 21% dintre ei au negat faptul că organismul lor îmbătrâneşte.

 

Dintre cei care au afirmat că vor face schimbări în regimul de viață prin exerciţii fizice regulate şi o alimentaţie mai bună, 61% au declarat că amână efectuarea schimbările timp de 3 – 6 ani, iar 29% până la 2 ani.

Articolul precedentTuriști din Cluj, rătăciți  pe munte, găsiți de către jandarmi si polițiști. Trei dintre ei erau copii
Articolul următorȘampon retras de pe rafturi pentru că avea substanțe cancerigene – Pericol pentru populație

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.