Vremea 26 octombrie – Scad ușor temperaturile, dar vremea se va menține caldă

Vremea în data de 26 octombrie se menține frumoasă pe cea mai mare parte a teritoriului țării noastre.

Astăzi valorile termice vor fi în scădere în cea mai mare parte a ţării, însă vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal, mai ales în sudul şi sud-estul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat ploi slabe în nordul, centrul și estul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană, dar și în Moldova şi Delta Dunării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, iar dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe alocuri se va forma ceaţă.

În București valorile termice vor scădea faţă de ieri, însă vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obişnuit. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, la amiază, va fi de 22…23 de grade.

La munte cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi slabe. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări până spre orele serii în zona montană înaltă, iar valorile termice vor fi în scădere faţă de ieri și vom avea 11 grade la Semenic, 12 la Sinaia și Păltiniș, iar maxima de 14 grade se va înregistra la Stâna de Vale. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCum se facturează consumul de energie pentru luna septembrie
Articolul următorHoroscop 26 octombrie. Zodia care are nevoie de odihnă mai multă. Se anunță o perioadă agitată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.