Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat joi, 20 octombrie 2022, lansarea Programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală în perioada 14 noiembrie 2022, ora: 10:00 – 23 decembrie 2022, ora: 14:00.
Obiectivul Programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică.
Scopul Programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice şi vizează dezvoltarea transportului ecologic, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală.
Solicitanții eligibili în cadrul programului sunt:
- instituţiile publice, inclusiv unitățile de învățământ de stat;
- unitățile administrativ-teritoriale, precum și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti;
- localitățile care nu sunt unități administrativ-teritoriale, dar sunt atestate ca staţiuni turistice;
- asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
Suma alocată sesiunii de finanțare este de 500 milioane lei.
Fiecare dintre acești beneficiari va putea aplica pentru instalarea de stații de reîncărcare și va putea beneficia de finanțare în procent de 100% din totalul cheltuielilor eligibile ale unui astfel de proiect, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.
Suma maximă finanţată pentru instalarea unei staţii de reîncărcare reprezintă 100% din totalul cheltuielilor eligibile şi este de:
- 20.000 lei pentru o staţie de reîncărcare cu o putere de minimum 3,7 kW şi maximum 7,3 kW;
- 60.000 lei pentru o staţie de reîncărcare cu o putere de minimum 7,4 kW şi maximum 22 kW.
Finanţarea se acordă pentru fiecare categorie de solicitant, după cum urmează:
- instituţie publică, inclusiv unitatea de învăţământ de stat – maximum 400.000 lei;
- UAT – municipiul Bucureşti – maximum 10.000.000 lei;
- subdiviziune a municipiului Bucureşti – maximum 9.000.000 lei;
- UAT – municipiu de rang I – maximum 5.000.000 lei;
- UAT – municipiu de rang II – maximum 4.000.000 lei;
- UAT – oraş – maximum 2.000.000 lei;
- UAT – comună – maximum 1.000.000 lei;
- UAT – judeţ – maximum 4.000.000 lei;
- UAT atestată staţiune turistică de interes naţional – maximum 3.000.000 lei;
- UAT atestată staţiune turistică de interes local – maximum 2.700.000 lei.
În cazul localităţilor care nu sunt UAT şi sunt atestate staţiuni turistice, finanţarea se poate acorda după cum urmează:
- localitate atestată ca staţiune turistică de interes naţional – maximum 3.000.000 lei;
- localitate atestată ca staţiune turistică de interes local – maximum 2.700.000 lei.
La momentul atingerii pragului de 150% din totalul bugetului alocat sesiunii, aplicaţia informatică nu va mai permite înscrierea solicitanţilor.
Solicitanții vor depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create. În ceea ce privește crearea conturilor de utilizator în aplicația informatică de către solicitanții instituţiile publice, inclusiv unitățile de învățământ de stat, unitățile administrativ-teritoriale, precum și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti, localitățile care nu sunt unități administrativ-teritoriale, dar sunt atestate ca staţiuni turistice și asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se va putea realiza începând cu data de 07 noiembrie 2022.