Vremea 1 octombrie – Temperaturi de vară, peste 31 de grade – Ce zone sunt vizate de furtuni

Vremea la început de octombrie se menține extrem de călduroasă.

 

Astazi, vremea va fi în continuare cu mult mai caldă decât în mod obișnuit la început de octombrie, mai alers în sud, est și centru. În schimb instabilitatea atmosferica va fi accentuată în regiunile vestice si nord-vestice, iar spre seară și în cele nordice și centrale, precum și la munte. Aici vor fi ploi, descarcari electrice, iar cantitațile apă vor depasi (15…25 l/mp) și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar în orele serii, pe arii restrânse în sud și în sud-est va crește probabilitatea de instabilitate atmosferia. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificari la munte și pe arii mai restrânse în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 31 de grade.***

În capitala, Vremea va fi deosebit de calda pentru aceasta data. Cerul va fi variabil, iar vîntul va sufla slab și moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 31 de grade.***

 

La munte, Instabilitatea atmosferica va fi temporar accentuata și vor fi înnorari, ploi, descarcari electrice, iar cantitațile de apa vor fi însemnate (peste 15…25 l/mp) și vor fi condiţii de grindina. Vîntul va sufla slab și moderat, cu intensificari susținute pe creste, dar și de scurta durata asociate averselor. 

Articolul precedentSărbătoare 1 octombrie – CRUCE CU ROȘU în calendarul creștin ortodox din România
Articolul următorȘeful centrale nucleare Zaporojie a fost răpit de ruși: Mașina sa a fost oprită, el a fost reținut cu forța, legat la ochi și dus într-o direcție necunoscută

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.