Rafila, reacție către Arafat: Min. Sănătății nu vrea să preia SMURD, nu vrem să preluăm pompierii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, vineri seară, că se face ”deliberat” confuzie între medicina de urgenţă şi situaţia de urgenţă. Comentând disputa pe care o are cu șeful SMURD, Raed Arafat, Rafila a explicat că atunci când a afirmat că ar dori ca Ministerul Sănătății să coordoneze medicina de urgență, nu s-a referit la SMURD. ”Nu vrem să luăm pompieri la Ministerul Sănătăţii”, a declarat Rafila la un post de televiziune.

 

Comentând disputa pe care o are cu șeful SMURD, Alexandru Rafila a afirmat că informația a fost incorect lansată în spațiul public.

“Există o confuzie deliberată care se lansează pe piaţă. Medicina de urgenţă este o specialitate medicală, situaţia de urgenţă este cu totul altceva. (…) Medicina de urgenţă înseamnă că există un corp medical calificat, format din medici de specialitate medicină de urgenţă şi asistenţi medicali care lucrează în serviciile de ambulanţă şi în unităţile de primiri urgenţe. Aceste 2 structuri sunt finanţate integral de către Ministerul Sănătăţii, iar coordonarea, în mod abuziv în momentul de faţă, vă spun că nu este susţinută de niciun act normativ, de fapt, de nişte ordine de ministru. (…) Adică noi îi plătim şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă îi coordonează. Cam asta este ideea”, a afirmat rafila  la într-o emisiune TV, citat de News.ro.

 

Referindu-se la reacțiile pe care le-a avut șeful SMURD, Raed Arafat, ministrul Sănătății a afirmat că el nu s-a referit la această structură.

“Nu am discutat niciodată despre SMURD. Au discutat alţii care au încercat să acrediteze ideea că pe noi ne interesează SMURD-ul format din pompieri. Deci, nu vrem să luăm pompieri la Ministerul Sănătăţii, nu vrem să facem descarcerări, nu avem nevoie de elicoptere, nu trebuie să facem salvamar sau salvamont”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

 

Ministrul a mai afirmat că, în opinia sa, proiectul de reorganizare şi funcţionare a Ministerul de Interne ar extinde situaţia excepţională către situaţia cotidiană. „Fiecare să se ocupe de ceea ce are ca obiect de activitate. MS să coordoneze asistenţa medicală, indiferent că este asistenţă medicală spitalicească, asistenţă de urgenţă, adică ambulanţă şi UPU sau asistenţă medicală primară, Ministerul Administraţiei şi Internelor să coordoneze activităţile de intervenţie în caz de urgenţă prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Aşa îi spune şi numele şi sigur că suntem gata să colaborăm, este raţional să colaborăm în anumite situaţii de urgenţă care nu sunt însă cotidiene”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Articolul precedentCât de rapid se termină războiul din Ucraina: Rusia va claca pe front în cel mult 4 săptămâni – Cine a dat verdictul
Articolul următorFederația Română de Handbal a ales noul președinte pentru următorii patru ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.