Experții din cadrul asociației au analizat mai multe produse existente pe piață, în preajma Sărbătorilor Pascale, și au tradus, pentru părinți, informațiile de pe etichetele iepurașilor de ciocolată.
“12 lingurițe de zahăr într-un iepuraș din ciocolată! Iepuraș din ciocolată cu hidroxid de sodiu (soda caustică)! 4 E-uri într-un iepuraș din ciocolată! Asociaţia Pro Consumatori APC a realizat o analiză a iepuraşilor de ciocolată comercializați în rețeaua marilor magazine în această perioadă, atât din punctul de vedere al ingredientelor folosite la fabricarea acestora, cât și al componentelor nutriționale.
Experții APC au analizat următoarele mărci de figurine din ciocolată: Milka Oreo, Kinder, Heidi, Figurină de Paști Carrefour Bio și Iepuraș polonez. Ingredientele regăsite în compoziția sortimentelor analizate sunt următoarele: zahăr, zahăr din trestie de zahăr, unt de cacao, unt deshidratat, lapte praf integral, lapte praf degresat, zer praf, grăsime din lapte, făină de grâu, masă de cacao, lecitină, cacao pudră, fibră de cacao, pastă de cacao, grăsimi vegetale de palmier, grăsimi vegetale de shea, ulei de rapiță, amidon din grâu, sirop de glucoză-fructoză, sare, aroma de vanilie naturală, vanilină, vanilie pudră, arome de cacao, arome, E 503 (carbonat de amoniu), E 501 (carbonat de potasiu), E 500 (bicarbonat de sodiu), E 524 (hidroxid de sodiu), E 476 (poliricinoleat de poliglicerină) și E 492 (sorbitan tristearat).
E492 – sorbitan tristearat este un aditiv folosit ca emulgator și stabilizator, poate provoca alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale și ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase și creșterea nivelului de colesterol.
Studiul trage un semnal de alarmă asupra pericolelor pe care zahărul adăugat în alimentele destinate copiilor cu vârste mici îl are asupra sănătății acestora. La toate produsele analizate, cantitatea de zaharuri declarată de către producători depăşeşte cantitatea de 15 grame zahăr per 100 grame de produs, încălcându-se astfel recomandarea din Ordinul nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor. Cantitatea de zahăr din iepurașii de ciocolată analizate variază între 5 și 12 lingurițe de zahăr per 100 grame produs, adică între 26 grame zahăr și 61 grame zahăr per 100 grame produs. Conținutul ridicat de zahăr din acest tip de produs explică și valoarea energetică ridicată, aceasta variază între 533 kcal și 579 kcal. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca cel mult 10% din aportul zilnic de energie pentru copii să provină din zaharuri libere, ceea ce înseamnă aproximativ 25 de grame de zahăr pe zi.
(…) Cantitatea de grăsimi per 100 grame produs variază între 29 grame şi 44 grame din care grăsimi saturate între 17 grame şi 30 grame per 100 grame produs. Numeroase studii realizate în instituții medicale și universități de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer şi Parkinson, cancerele de colon și sân, determină rezistenţa la insulină, favorizând apariţia diabetului de tip 2 şi determină deficienţe de învăţare la tineri.
În conformitate cu Ordinul nr. 1563/2008 emis de Ministerul Sănătăţii, figurinele de ciocolată, având un conținut ridicat de grăsimi, respectiv grăsimi saturate (mai mult de 5 grame per 100 grame produs) și o valoare energetică mare per 100 grame produs, nu sunt recomandate copiilor.
Cantitatea de proteine variază între 1,9 grame și 8,8 grame, iar cantitatea de fibre variază între 0,2 grame și 11 grame”, se arată într-un comunicat al APC România.