Vladimir Putin, condamnat pentru că ar fi „criminal de război”. Senatul american a votat în unanimitate

Senatul Statelor Unite a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război, o demonstraţie rară de unitate în Congresul american, profund divizat, transmite Reuters.

Rezoluţia, introdusă de senatorul republican Lindsey Graham şi susţinută de senatorii ambelor partide, încurajează Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte state să vizeze armata rusă în orice investigaţie a crimelor de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

„Toţi ne-am unit împreună, în această Cameră, democraţi şi republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean”, a spus liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs ţinut înaintea votării. Rusia îşi denumeşte acţiunile o „operaţiune militară specială” de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei, iar preşedintele Putin a vorbit despre Ucraina ca despre o colonie americană cu un regim marionetă şi fără tradiţia unei statalităţi independente. 

Articolul precedentZelenski, primele semne bune de la începutul războiului: „Poziţiile din negocieri sună acum mai realist”
Articolul următorSRI cumpără mii de măsti de gaze pentru angajați, în eventualitatea unui atac cu substanțe toxice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.