Dezinfectarea mâinilor în exces, pericol pentru sănătate. Care sunt riscurile și cum le putem preveni

Dezinfectarea în exces a mâinilor poate fi un pericol pentru sănătatea noastră. Pandemia de coronavirus a determinat tot mai multe persoane să folosească geluri dezinfectante pentru mâini, însă mulți dintre noi, după ce consumăm gelul antibacterian, completăm recpientul cu alcool sanitar (spirt).

 

Potrivit studiilor, experţii sunt de părere că trebuie să alegem geluri care conţin cel puţin 62% alcool, dar nu mai mult de 80%. Şi să le folosim doar ocazional, nu în exces! Acestea nu trebuie să înlocuiască apa şi săpunul.

Alcoolul sanitar este o soluție pe bază de alcool etilic 70%, la mare căutare în această perioadă. Se utilizează pentru uz extern, acționând ca antiseptic față de bacterii.

 

Folosirea în exces poate dăuna, însă, mai mult decât ați crede. Potrivit medicilor, pot apărea dermatite sau, fără să vreți, puteți să distrugeţi bariera naturală de protecţie a pielii.

”Chiar și cu apariția vaccinurilor și tratamentelor specifice împotriva COVID-19, măsurile de igienă a mâinilor și distanțarea socială joacă în continuare un rol important în prevenția infecției cu noul coronavirus.

 

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă utilizarea dezinfectanților pe bază de alcool (alcool sanitar, sau altele) pentru igiena frecventă a mâinilor.

Deși foarte eficiente, folosirea excesivă a acestor produse poate provoca rezistență antimicrobiană locală (Enterococcus, Pseudomonas, etc), dermatite de contact ale mâinilor (dificil de tratat), afectarea barierei de aparare a pielii și expunerea acesteia la alte infecții virale sau bacteriene.

În concluzie, deși dezinfectarea frecventă a mâinilor pentru a preveni infecția COVID-19 funcționează și ar trebui practicată de toată lumea, există unele riscuri inerente de care ar trebui sa fim constienți”, a declarat, pentru Realitatea.net, dr. Mihai Lupu, medic specialist dermato-venerologie.

Pentru a vă proteja pielea de aceste riscuri, este recomandat să combinați alcoolul sanitar cu glicerină.

Articolul precedentIncendiu la o casă în Baia de Arieș
Articolul următorFurnizorii care nu refac TOATE facturile greșite, amendați cu 200.000 de lei – Ordonanța pe energie, aproape de adoptare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.