Directorul OMS cere amânarea administrării celei de-a treia doze de vaccin. Care este problema

Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut o amânare de două luni a administrării dozelor de rapel anti-COVID.

Directorul OMS a declarat, în timpul unei conferințe de presă, că este „dezamăgit” de faptul că țările au încercat să îşi vaccineze întreaga populație în detrimentul persoanelor vulnerabile din alte ţări şi a pus sub semnul întrebării eficacitatea dozelor de rapel.

„Există o dezbatere şi nu există un consens cu privire la eficiența unei a treia doze”, a spus Tedros.

„În plus, există şi o dezbatere legată de întrebarea dacă dozele de supra-rapel sunt într-adevăr eficiente”, a adăugat Ghebreyesus.

Acesta este de părere că țările care controlează mijloacele de producere a vaccinurilor – în special ţările G20 – ar trebui să facă mai mult pentru a se asigura că vaccinurile sunt accesibile în întreaga lume.

Oficialul OMS a precizat că persoanele ale căror sisteme imunitare sunt compromise ar trebui să primească o doză de supra-rapel, însă ele reprezintă doar un mic procent din populaţiile naţionale.

Din cele 4,8 miliarde de doze administrate la nivel global, 75% au fost administrate în 12 țări, a amai spus el.

Săptămâna trecut, SUA a anunțat intenţionează să pună pe scară largă la dispoziţia americanilor doze de supra-rapel începând din data de 20 septembrie, în contextul creşterii numărului de infectări provocate de varianta Delta.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentÎmprumuturi-record făcute de Dan Vîlceanu, noul ministru de Finanțe
Articolul următorROMÂNIA ÎN REALITATE – Invitat Cristian Diaconescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.