Creștere puternică a numărului total al deceselor (indiferent de cauze), consemnat în martie 2021 – aproape 30 de mii. Este al treilea cel mai mare număr de decese lunare înregistrate pe timp de pace în România, dar oficial, mai puțin de jumătate din “excesul de mortalitate” a fost provocat de Covid, anunță Biziday.
Numărul total al deceselor înregistrate în România, în martie 2021, a fost de 29.899, cu 6.179 de decese mai multe decât în luna februarie și cu 7.308 mii mai multe decât martie 2020. Institutul Național de Statistică remarcă o triplare a numărului deceselor cauzate de bolile respiratorii (categorie care include decesele de Covid), dar oficial, numărul deceselor de Covid anunțate în martie de Grupul de Comunicare Strategică a fost de doar 3.118, mai puțin de jumătate față de excesul de decese, comparativ cu martie 2020.
Astfel, potrivit Institutului Național de Statistică:
- În contextul pandemiei, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creștere a numărului de decese, după creșterile din lunile noiembrie și decembrie din anul 2020.
- De altfel, la finalul lui februarie erau 20.350 de decese asociate Covid, iar la finalul lui martie erau 23.538 de decese, o diferență de 3.118 decese.
- Conform graficului de mai sus, în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, dar numărul acestora rămâne în continuare mai ridicat decat cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent.
- În luna martie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani. Dintre acestea, 12.209 decese, reprezentând 41% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani.
- Numărul deceselor creștea semnificativ în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2020, față de aceleași luni din anul 2019.
Vârful deceselor provocate de Covid, în al treilea val nu a fost totuși atins în martie 2021, ci în aprilie 2021. Datele de mortalitate generală înregistrate în România în aprilie, vor fi anunțate de INSSE peste o lună.
Sursă: BIZIDAY
Foto: INS