„Culisele statului paralel” Cum a fost devorat spațiul verde din sectorul 6 de către rechinii imobiliari, cine a stat în spate

Retrocedarea proprietăților naționalizate de stat- o afacere pentru baieții destepți, un coșmar pentru moștenitori. Cum au pus mâna șmecherii pe hectare de teren din Bucuresti pe nimic, cu sprijinul politicienilor. Cum au cumpărat sectorul 6 pe bucăți! Povestea unui om de afaceri care a tranzacționat drepturi litigioase, v-a ridicat ilegal mașinile pentru sume uriașe, a încercat sa intre în politică și a ajuns să facă agricultura ecologică. Ce politicieni i-au ținut spatele ? Cum a cumpărat peste 16 hectare de teren în București, cu mai putin de 1 milion de euro. 

Mafia retrocedărilor a înghițit și zone întinse din parcurile publice. Este și cazul Parcului Grozăvești – lipit de campusul Universității Politehnice – situat în Sectorul 6. În 2005, mai bine de o jumătate din întinderea lui a fost retrocedată unor grupări de crimă organizată, a arătat o investigație Rise Project publicată în urmă cu doi ani. Din parcul Grozăvești, care are o suprafață de 8 hectare, 3,46 hectare au fost vândute, chiar cu ajutorul primarului de la acea vreme Cristian Poteraș. Cei implicați în această afacere cu miză financiară enormă nu au operat direct, ci prin interpuși. În același an, alte 1,6 hectare au fost retrocedate către Ilie Potecaru – responsabilul cu ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în Sectorul 6.

Rise Project a descoperit și alte terenuri în suprafață totală de 16,5 de hectare, retrocedate suspect, tot în Sectorul 6 al Capitalei, intrate pe mâna omului de afaceri Ilie Potecaru, cel cunoscut pentru conexiunile puternice pe care le avea la nivelul administrației locale din această parte a orașului. Terenurile identificate de Rise, care erau estimate la aproximativ 24 de milioane de euro, au fost retrocedate în timpul primului mandat al primarului PDL Cristian Poteraș. Afaceristul ar fi plătit pentru ele puțin peste 840.000 de euro. Ca să ne dăm seama de amploarea fenomenului și tunurile financiare enorme de pe urma cărora au beneficiat băieții deștepți în urma acestor retrocedări, un exemplu mai mult decât edificator ne arată că un teren cumpărat de Ilie Potecaru cu 7,25 euro/mp, a fost vândut apoi cu un preț de 550 de ori mai mare. Așadar, bani gârlă obținuți prin deturnarea unor restituiri funciare, derulate pe numele unor cetățeni modești, care fie habar nu au în ce afaceri au fost implicați, fie au, dar nu vor să vorbească despre ele – aceasta a fost rețeta după care s-a îmbogățit Ilie Potecaru.

Afaceristul a trecut și la demolări. Un imobil de peste 100 de ani din Centrul Istoric al Capitalei a fost pus la pământ, în baza unei autorizații de demolare emisă de Primăria Capitalei în urmă cu mai mulți ani. Beneficiarii Autorizației de demolare au fost Alexandru Neagu și Ilie Potecaru.

Ulterior, omul de afaceri a găsit o altă metodă de făcut bani, una tot pe nervii și banii bucureștenilor. Ion Cornel Petruț și Ilie Potecaru sunt fondatorii celui mai scump „hingher de mașini” din sectorul 6, Ilcor Auto Eco. În 2008, imediat după ce a fost înființată, compania a primit în concesiune, de la primarul Cristian Poteraș, fără licitație, serviciul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe străzile din sector. Orice persoană căreia i se ridica mașina de pe stradă trebuia să-i plătească acestei societăți comerciale o taxă de până la 677 de lei, ca să poată conduce din nou. Timp de cinci ani, între 2010 și 2015, firma a ridicat aproape 40.000 de mașini. O zecime din taxa pretinsă șoferilor a mers la bugetul Sectorului 6. Restul, 4,5 milioane de euro, le-au rămas în conturi celor doi, potrivit unui calcul al jurnaliștilor de la Rise.

De-a lungul timpului, numele lui Ilie Potecaru a fost legat și de cel al fostului primar Gabriel Mutu. În 2016, partenerul controversatului om de afaceri Ilie Potecaru i-a închiriat Asociației „Gabriel Mutu Alături de tine” un apartament în care candidatul PSD la Primăria Sectorului 6, Gabriel Mutu, a organizat mai multe întâlniri cu electoratul în pre-campania electorală. Operațiunea s-a derulat printr-o schemă menită să ascundă legătura dintre proprietarul imobilului și Gabriel Mutu. În același an, fostul șef al ANAF Sebastian Bodu, candidat independent la Primăria aceluiași sector, a închiriat două autovehicule, care au fost transformate în caravane publicitare, tot de Ilie Potecaru, care la un moment a vrut să intre și în el în politică. A candidat pentru un loc de deputat pe listele partidului PP-DD, înființat de Dan Diaconescu.

Ilie Potecaru este și unul dintre fondatorii restaurantului „Bârlogul lupilor”, locul în care fostul șef al Oficiului de Protecție a Martorilor, chestorul Adrian Bărăscu, își chema subordonații pentru a consulta și semna documente oficiale. Aceste informații apar în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA într-un dosar în care mai multi angajați ai instituției au fost acuzați că ar fi instituit un regim de teroare printre martorii de care trebuia, teoretic, să aibă grijă.

Potecaru a continuat să-și extindă afacerile și în anii următori. În 2016 a înființat cea mai mare plantație ecologică de cătină din România, apoi a cumpărat sute de stupi de albine, investiții care se ridică la sute de mii de euro. 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Silvia Dinică a plecat de la catedră la tribună
Articolul următorVIDEO Culisele statului paralel | Cristian Rizea: Retrocedările s-au făcut cu acte false. Băieții deștepți aveau oameni la arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.