Părinții se tem de modul în care va începe noul an școlar – [email protected]

Părinții se tem să-și trimită copiii la școală, arată zecile de mesaje primite pe adresa [email protected]. Cei mai mulți spun că sistemul nu este pregătit de noul an școlar, iar uneori modul de comunicare nu este nici clar, nici coerent.

Părinții se plâng că nici profesorii n-au avut răspunsuri pentru întrebările lor. Alții sunt nemulțumiți că școlile nu vor asigura măștile necesare, scrie realitatea.net

,,Ieri am fost la ședință, la școală. Nu ne-a întrebat nimeni dacă ne permitem măști, ne-au spus franc în față că ne vom cumpăra măștile. Trei copii a câte două măști pe zi. Eu în condițiile astea ce fac? Am întrebat de copiii care au în familie persoane cu risc major de îmbolnăvire. Mi s-a spus la telefon, de Inspectorul Școlar Județean Arad, că nu există așa ceva în ordinul de ministru. Doamna director de la una din școlile copiilor mi-a zis la fel și dădeau din umeri, am întrebat dacă în caz de tuse și strănuturi izolează elevii și la fel dădeau din umeri”, a scris un telespectator Reali.

O altă mamă spune că îi este teamă să-și trimită din nou copilul la școală. ,,Având doi copii la școli diferite, unul va merge la cursuri, iar celălalt va face online două săptămâni. Apoi revin la școală și vor face cu schimbul. Eu aș opta pentru școală online în tot orașul. Având și un bebeluș și soțul cu hipertensiune, îmi este teamă pentru familia mea în situația asta haotică.”, a transmis Ana Maria.

,,Cu profesori si elevi netestati va duce la un dezastru masiv. O să vedeți după 25 septembrie”, a scris un alt telespectator Realitatea Plus.

Un alt părinte are de gând să aștepte încă o lună pentru a vedea evoluția pandemiei de coronavirus și abia apoi va decide dacă îl duce pe cel mic la grădiniță. ,,E normal să îmi fie teamă. Și nu am să duc fetița la grădiniță până pe data de 15 octombrie. Atunci se văd și rezultatele de după alegeri”, a spus acesta.

Și o adolescentă care începe liceul ne-a transmis că vrea să ajungă în băncile școlii, nu în fața ecranului. „Sunt elevă în clasa a IX-a, iar mie nu mi se pare normal ca noi, elevii, să facem ore online pentru că le e frică oamenilor în vârstă. Asta este o prostie. Niciun copil nu va învăța dacă veți continua cu ore online. Cui nu-i convine să stea în casă! Nu trebuie să suportăm 100 de consecințe pentru una! Stau în casă de un secol, abia așteptam să-mi văd colegii, iar acum ce?! Eu spun nu orelor online!”, a mărturisit tânăra.

Au fost însă și mesaje în care oamenii au transmis că e necesar ca elevii să revină în bănci, după o vacanță prelungită.

Realitatea PLUS vă așteaptă în continuare mesajele referitoare la începerea școlii.  

Întrebările de duminică sunt: Ce veți face dacă copilul dumneavoastră va învăța de acasă? Aveți cu cine să îl lăsați? Credeți că angajatorul dumneavoastră va înțelege situația dacă veți fi nevoiți să rămâneți cu el acasă? Vă invităm să ne spuneți părearea dumneavoastră pe whatsapp la numărul 0732.333.108 sau pe adresa de email [email protected].

Articolul precedentȘi-a pierdut viața după ce a traversat stada prin loc nepermis
Articolul următorPolițiștii vor fi începând de luni în toate școlile! Care va fi misiunea lor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.