REPUBLICA MOLDOVA: DRONĂ DE PROVENIENȚĂ RUSEASCĂ, DESCOPERITĂ ÎN APROPIERE DE CHIȘINĂU

Ministerul de Externe de la Chișinău i-a transmis o notă de protest ambasadorului Rusiei față de încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova.

O dronă de proveniență rusească a fost descoperită, marți, în extravilanul localității Coșernița din raionul Criuleni, aflată la circa 23 km distanță de capitala Republicii Moldova, Chișinău.

Autoritățile investighează aparatul de zbor.

Accesul localnicilor în zonă a fost restricționat, relatează Radio Chișinău.

Alte două drone au căzut, duminică, în raioanele Căușeni și Râșcani.

Expertiza efectuată de specialiști a arătat că acestea erau de proveniență rusească și nu aveau atașat explozibil.

„După primele examinări s-a determinat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip Shahed de origine rusească și nu avea atașat explozibil. Preliminar, acesta a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în această noapte. Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. Cercetările la fața locului continuă”, a precizat Poliția.

Ministerul de Externe de la Chișinău i-a transmis, marți, o notă de protest ambasadorului rus față de încălcarea spațiului aerian, precum și față de ingerințele Moscovei în procesul electoral din Republica Moldova.

În weekend, Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc cu sute de drone.

Articolul precedentEDUARD MARTIN, FINUL LUI SILVIU PRIGOANĂ, PROPRIETARUL POLARIS CONSTANȚA, DEMASCĂ, PENTRU PRIMA DATĂ, CUM ACȚIONA STATUL PARALEL CA SĂ PUNĂ MÂNA PE COMPANIILE DE SALUBRITATE
Articolul următorSIMION: EU FAȚĂ DE DOMNUL GEOANĂ NU AM FOST NICIODATĂ ÎN RUSIA. SĂ SPUNĂ DOMNUL NICOLAE CIUCĂ, PENTRU CĂ ÎN CAZUL LUI EXISTĂ POZE, DE CE S-A VĂZUT CU UN SPION AL STATULUI RUS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.