MINERII, ENERGETICIENII ŞI SIDERURGIŞTII PROTESTEAZĂ ÎN FAȚA GUVERNULUI ÎMPOTRIVA NOII LEGI A PENSIILOR

„Trebuie făcută corecţia necesară salariaţilor care au lucrat sau lucrează în locuri de muncă în condiţii speciale pentru că nu este normal ca după zeci de ani în care aceştia şi-au riscat viaţa statul român să le întoarcă spatele”.

Minerii, energeticienii și siderurgiștii protestează, joi, între orele 11:00 – 13:00, în fața Guvernului, fiind nemulțumiți de modificările noii legi a pensiilor.

Protestarii sunt membri ai sindicatelor asociate Federaţiei Naţionale Mine Energie, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate Univers şi Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor METAROM.

„Minerilor, energeticienilor şi siderurgiştilor trebuie să li se păstreze aceleaşi condiţii de pensionare în actuala lege a pensiilor publice la fel ca în cea precedentă, deoarece lucrează şi vor lucra în aceleaşi condiţii de muncă foarte grele şi periculoase, care au determinat şi determină consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a acestora”, susţin sindicaliştii într-un comunicat.

„Trebuie făcută corecţia necesară salariaţilor”

Aceștia doresc ca Guvernul să elimine articolele din lege care aduc discriminare în timp între persoanele care au desfășurat activități în aceleași condiții de muncă, dar și revenirea la articolele din fosta lege.

„Trebuie făcută corecţia necesară salariaţilor care au lucrat sau lucrează în locuri de muncă în condiţii speciale pentru că nu este normal ca după zeci de ani în care aceştia şi-au riscat viaţa, crezând că pot ieşi la pensie mai repede şi cu un cuantum al pensiei mai mare decât dacă lucrau în condiţii normale de muncă, statul român să le întoarcă spatele”, se menţionează în comunicat.

Sindicaliştii atrag atenţia că, în actuala lege privind sistemul public de pensii, se încalcă principiul contributivităţii deoarece nu se mai acordă punctajul suplimentar pentru salariaţii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, sau condiţii speciale decât până la salarial mediu brut naţional, cu toate că zeci de ani s-a plătit până la valoarea salariului fiecăruia.

Ei mai solicită și scoaterea din exploatare a capacităților instalate de energie electrică pe bază de lignit și huilă doar atunci când vor fi realizate grupurile pe gaz de la Turceni, Işalniţa şi Paroşeni şi a grupurilor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă deoarece se va accentua dezechilibru grav între energia în bandă şi energia sporadică cu efect în creşterea explozivă a preţurilor la energie electrică.

Articolul precedentMINISTRUL AGRICULTURII, DESPRE PLAFONAREA ADAOSULUI COMERCIAL: NE DORIM FOARTE MULT CA ROMÂNII SĂ AIBĂ PREȚURI CORECTE LA RAFT
Articolul următorSIEGFRIED MUREȘAN: ROMÂNIA RISCĂ SĂ PIARDĂ FONDURI EUROPENE FIINDCĂ PREMIERUL CIOLACU A MODIFICAT PNRR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.