DIICOT: 120 DE PERCHEZIŢII ÎN CADRUL UNOR ACŢIUNI PENTRU COMBATEREA TRAFICULUI DE DROGURI ŞI CONTRABANDĂ CU ŢIGARETE

Procurorii DIICOT şi poliţiştii efectuează, joi, 120 de percheziţii în cadrul unor acţiuni pentru combaterea traficului de droguri şi contrabandă cu ţigarete.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, joi, în cadrul unei operaţiuni „complexe”, declanşată miercuri sub denumirea generică ” Ziua Z”, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împreună cu Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră, cu sprijinul Jandarmeriei Române, desfăşoară activităţi în cadrul a nouă acţiuni operative, pentru combaterea traficului de droguri, operaţiunilor cu noi substanţe psihoactive şi spălării banilor (contrabandă cu ţigarete), fiind puse în aplicare 120 de mandate de percheziţie domiciliară.

„Acţiunile au scopul obţinerii de probe vizând activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată şi a altor persoane implicate în săvârşirea de infracţiuni asociate criminalităţii organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum şi identificarea bunurilor susceptibile a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor”, se precizează în comunicat.

AGERPRES

Articolul precedentROMÂNIA ARE LA DISPOZIŢIE ŞASE LUNI PENTRU A ÎNDEPLINI ANGAJAMENTELE ASUMATE PRIN PNRR
Articolul următorGUVERNUL A DECIS! ÎNCEPE RABLA PENTRU TRACTOARE. CIOLACU DĂ PESTE 3 MILIARDE ȘI PENTRU CFR CĂLĂTORI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.