FOTBAL: VICTORIE LA LIMITĂ PENTRU ROMÂNIA ÎN LIGA NAŢIUNILOR, 2-1 CU LITUANIA ÎN DEPLASARE

Naţionala de fotbal a României a învins greu echipa Lituaniei, cu scorul de 2-1 (1-1), marţi seara, pe Stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas, în Grupa a 2-a din Liga C a Ligii Naţiunilor.

Răzvan Marin (18 – penalty) şi Denis Drăguş (65) au adus a patra victorie consecutivă a tricolorilor în această campanie, după ce balticii au deschis scorul prin Armandas Kucys (7 – penalty).

Meciul de la Kaunas, desfăşurat pe un teren greu, a început practic de la 1-0 pentru gazde, după un penalty primit uşor pentru un presupus henţ la Andrei Raţiu, la centrarea lui Lasickas. Kucys (7) a transformat şi balticii au trecut în avantaj.

 

România a preluat controlul jocului şi Man (10) a fost blocat in extremis de Gertmonas, portarul Universităţii Cluj.

În min. 17, acelaşi Man a executat un corner, iar Gineitis a comis henţ în propriul careu, România egalând din penalty prin Răzvan Marin (18).

 

Drăguş s-a aflat în prim plan de două ori în prima repriză, dar a tras pe lângă poartă (25), în încercarea de a găsi colţul lung, iar apoi Gertmonas a respins lovitura sa de cap după un corner (30).

Gazdele au avut ultimele ocazii din prima repriză, prin Slivka (44), care a reluat peste poartă cu latul de la 12 metri, şi prin Lasickas (45+1), la cărui şut din marginea careului a fost respins cu emoţii de Niţă.

 

În partea secundă, echipa antrenată de Mircea Lucescu a avut o primă oportunitate la şutul puternic al lui Mihăilă (53), de la circa 30 de metri, deviat în corner. La rândul său, Man (61) a şut pe lângă de la 22 de metri.

Golul victoriei echipei României, care a evoluat în albastru în acest meci, după multă vreme, a fost marcat la capătul unei faze spectaculoase: Lituania a avut o lovitură liberă din marginea careului nostru, s-a executat în zid, iar Drăguşin a plecat vijelios pe contraatac, i-a pasat lui Man, care l-a angajat pe Drăguş, iar acesta a marcat pe lângă Gertmonas (65).

Balticii au căutat egalarea în ultima parte a meciului, în timp ce tricolorii au încercat să dea lovitura şi să se desprindă pe tabelă.

Olaru (86) a şutat din marginea careului, dar Gertmonas a prins.

 

În min. 87, Paulauskas era să profite de o neînţelegere între Drăguşin şi Niţă, dar nu a reuşit să trimită mingea spre poartă.

Ultima ocazie a gazdelor a fost ratată de ”veteranul” Cernych (90), care a şutat din marginea careului, razant cu vinclul.

Kosovo a dispus de Cipru cu 3-0 şi rămâne la trei puncte în spatele României, înaintea ultimelor meciuri din campanie, România – Kosovo (15 noiembrie) şi România – Cipru (18 noiembrie).

Articolul precedentROMÂNIA U21, CALIFICARE LA EURO 2025 DUPĂ VICTORIA ÎMPOTRIVA ELVEȚIEI
Articolul următorPSD CONTINUĂ SĂ BLOCHEZE PROIECTUL PNL DE MODIFICARE A PENSIILOR MILITARILOR, PENSII CE NU AU MAI FOST INDEXATE DE ANI DE ZILE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.