ÎN CÂT TIMP VA AJUNGE NOUA TULPINĂ COVID XEC ÎN ROMÂNIA

Covid XEC, o nouă tulpină care se răspândește în Europa, ar putea deveni varianta dominantă a virusului în această toamnă. Iar până când va apărea în România este doar o chestiune de zile, a declarat Alexandru Coman, medic epidemiolog în cadrul Institutului Inimii din Cluj-Napoca și președintele Asociației pentru prevenirea și controlul infecțiilor. Motivul? Noua tulpină este foarte contagioasă.

Un hibrid al subvariantelor Omicron, Covid XEC a apărut pentru prima oară în Germania, iar apoi a fost detectat în Marea Britanie, Danemarca, Franța, Irlanda, Suedia, Italia și Spania. 

„În curând, vom auzi despre el și În România”, a avertizat medicul epidemiolog Alexandru Coman. „Și este normal să fie așa, căci virusul suferă mutații. Vom avea variante noi tot timpul, ca la gripa comună. Motivele sunt ușor de înțeles. Mobilitatea este în creștere, oamenii călătoresc din ce în ce mai mult, unii vin în România, alții pleacă. Nu mai vorbim despre perioada sărbătorilor de iarnă când intră în în vacanță”, a explicat specialistul, pentru adevarul.ro

Covid XEC, o variantă contagioasă, dar nu foarte agresivă

Dr. Alexandru Coman a precizat că este o chestiune de zile până când noua tulpină va ajunge și la noi. „Dacă nu cumva chiar a ajuns și încă nu am aflat. Și nu știm pentru că simptomele sunt ușoare, iar oamenii nu se mai testează și nici nu se mai prezintă la medic”, a spus Coman.

Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și directorul medical al Institutului „Matei Balș” din București, a explicat că, într-adevăr, oamenii nu se mai testează.

„În momentul în care au o simptomatologie exact ca o răceală, care ține două-trei zile, e aproape greu de crezut că lumea va merge să se testeze la medicul de familie sau la spital, în condițiile în care lucrurile se rezolvă de la sine. Acest lucru s-a întâmplat și la variantele virale anterioare. În momentul în care nu ai complicații, nu ai o stare generală proastă și nu ajungi la medic, evident că nu vei face testarea, în cele mai multe dintre cazuri”, spune Adrian Marinescu.

Medicul a spus însă că, deocamdată, această nouă tulpină nu ar trebui să ne dea motive de îngrijorare.

„Până la urmă, este normal ca după pandemie fi intrat în această etapă de conviețuire cu virusul. Și o să avem diverse variante virale, pentru că în mod cert, virusul suferă mutații în orice moment.  Problema pe care am putea să o avem este în momentul în care va veni sezonul rece, sezonul de gripă, și vom avea în același timp și viroze și gripă și diverse alte infecții respiratorii. Și vom avea și infecția cu SARS-Cocv-2”, a mai precizat directorul medical al Institutului ”Matei Balș”. 

Articolul precedentU20: ROMÂNIA – ELVEȚIA, 2-2 ÎNTR-UN MECI AMICAL
Articolul următorSECETA UMFLĂ IAR PREȚURILE ALIMENTELOR. SCUMPIRI LA ULEI ȘI CARNE DE PORC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.