SONDAJ: OPT DIN ZECE ROMÂNI CARE PRIMESC MESAJE RO-ALERT SE SIMT MAI ÎN SIGURANȚĂ

Notificările Ro-Alert îi fac pe opt din zece români (80%) să se simtă mai în siguranţă, deși mulți consideră că sistemul ar putea fi îmbunătățit.

Conform studiului Reveal Marketing Research, la capitolul îmbunătăţiri ale sistemului Ro-Alert, 40% dintre respondenţi au indicat ajustarea volumului şi a tonului notificărilor, 27% au sugerat introducerea unei opţiuni de „doar vizual”, fără sunet, în timp ce 23% au invocat eliminarea alertelor pentru situaţii percepute ca „mai puţin urgente”.

Persoanele de peste 55 de ani îşi doresc într-o măsură mai mare să aibă posibilitatea de a selecta tipurile de alerte pe care le primesc (28% faţă de 16% din totalul eşantionului).

În ceea ce priveşte tipurile de alerte primite, cele mai frecvent menţionate sunt cele legate de condiţii meteorologice extreme (81%), dezastre naturale precum inundaţii sau cutremure (49%), alerte privind animale periculoase (41%) şi incendii (32%).

În acelaşi timp, cele mai frecvente reacţii emoţionale ale românilor la primirea mesajelor de acest tip sunt: atenţia (40%), prudenţa (34%) şi teama (33%).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, în perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2024, pe un eşantion 1.003 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%.

Rezultatele complete pot fi consultate aici.

Articolul precedentWUHAN OPEN 2024: MONICA NICULESCU ŞI CRISTINA BUCȘA, CALIFICATE ÎN TURUL SECUND LA DUBLU
Articolul următorCULEGĂTORII DE CIUPERCI, SPERIAŢI DE URŞI; ATENŢIONĂRI PRIVIND SPECIILE TOXICE SAU MORTALE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.