PAPA ÎŞI ANULEAZĂ AUDIENŢELE DIN CAUZA UNEI ”STĂRI GRIPALE UŞOARE” ŞI CA MĂSURĂ DE PRECAUŢIE

Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, şi-a anulat programul de luni din cauza unei stări gripale uşoare şi ca măsură de precauţie înaintea unei călătorii apostolice programate începând de joi în Luxemburg şi Belgia, informează agenţiile EFE şi Reuters.

„Din cauza unei stări gripale uşoare şi ca măsură de precauţie având în vedere călătoriile din următoarele zile, audienţele papale programate pentru astăzi au fost anulate”, a transmis biroul de presă al Vaticanului într-o informare.

Papa Francisc are programată o călătorie apostolică în Luxemburg şi Belgia în perioada 26-29 septembrie. Aceasta este, potrivit Vatican News, a 46-a călătorie apostolică a papei Francisc.

Pontiful a încheiat recent cea mai lungă călătorie apostolică a pontificatului său, între 2-13 septembrie, în patru ţări din Asia şi Oceania.

AGERPRES

Articolul precedentSALVAMONT: 12 PERSOANE SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Articolul următorNOUĂ SCHEMĂ DE AJUTOR PENTRU SENIORI ȘI OAMENII NEVOIAȘI LA PLATA FACTURILOR DE CURENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.