ISRAEL-HAMAS: FORŢELE ISRAELIENE AU UCIS 14 PERSOANE ÎN FÂŞIA GAZA ŞI AVANSEAZĂ ÎN RAFAH

Forţele israeliene au ucis vineri cel puţin 14 palestinieni în bombardamente aeriene şi de tancuri în nordul şi centrul Fâşiei Gaza, au declarat surse medicale, în timp ce tancuri israeliene înaintau şi mai mult în nord-vestul oraşului Rafah, lângă frontiera cu Egiptul, transmite Reuters.

Luptele neîncetate dintre militarii israelieni şi militanţii Hamas din enclavă au continuat chiar şi în timp ce un conflict paralel în zona de frontieră dintre Liban şi Israel, unde sunt implicaţi aliaţii din Hezbollah ai Hamas, s-a intensificat.

Între timp, unii palestinieni forţaţi să se refugieze de atacul israelian au spus că se tem că tabăra lor improvizată pe plajă va fi inundată de valurile înalte.

Oficialii palestinieni din domeniul sănătăţii au declarat că bombardamentele tancurilor israeliene au ucis opt persoane şi au rănit alte câteva în tabăra de refugiaţi Nuseirat din centrul enclavei, iar alţi şase palestinieni au fost ucişi într-un atac aerian asupra unei case din oraşul Gaza.

În oraşul Beit Hanoun din nord, o lovitură israeliană asupra unei maşini a provocat morţi şi răniţi, potrivit surselor medicale.

Nu este clar câte dintre victime erau combatanţi şi câte civili.

În oraşul din sud Rafah, unde armata israeliană acţionează din mai, tancurile au înaintat şi mai mult spre zona de nord-vest, susţinute de aviaţie, au spus locuitori.

Ei au mai relatat că au auzit tiruri intense şi explozii în estul oraşului, unde, potrivit locuitorilor şi media Hamas, forţele israeliene au aruncat în aer câteva case.

‘Combatanţii noştri sunt implicaţi în lupte armate aprige împotriva forţelor israeliene, care au avansat în cartierul Tanour din Rafah’, a declarat aripa armată a Hamas într-un comunicat.

Conform armatei israeliene, în ultimele săptămâni forţele sale care operează în Rafah au ucis sute de militanţi palestinieni, au localizat tuneluri şi explozivi şi au distrus infrastructură militară.

Condiţia Israelului de a păstra controlul liniei de frontieră dintre Rafah şi Egipt a fost în centrul unui efort internaţional de încheiere a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas.

Statele Unite şi mediatorii Qatar şi Egipt au încercat de luni de zile să asigure un armistiţiu, dar nu au reuşit să aducă Israelul şi Hamas la un acord final.

Două obstacole au fost deosebit de dificile: condiţia Israelului de a păstra forţe în coridorul Philadelphia dintre Gaza şi Egipt şi termenii unui schimb de ostatici israelieni cu palestinieni din închisori israeliene.

Pentru palestinienii strămutaţi în zona Al-Mawasi din sudul Gazei a apărut o nouă problemă: mulţi sunt îngrijoraţi de pericolul valurilor înalte, după ce unele corturi ridicate aproape de plajă au fost inundate săptămâna trecută.

‘Destul, destul, destul. Am fost împinşi de ocupaţie (Israel) spre mare, unde credeam că este sigur, dar săptămâna trecută marea a inundat şi a măturat unele corturi, şi asta s-ar putea întâmpla din nou, unde să mai mergem?’, a spus Shaban, 47 de ani, un inginer electrician strămutat din oraşul Gaza.

AGERPRES

Articolul precedent„RECTIFICAREA ERA ABSOLUT NECESARĂ; FĂRĂ AMNISTIE, DEFICITUL CASH PROBABIL AR URCA LA 7,3 – 7,4% DIN PIB”
Articolul următorCIOLACU APĂRĂ DEFICITUL BUGETAR DE 6,9%: „SUSTENABIL, 84% DIN BANI MERG ÎN INVESTIȚII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.