VIDEO EXPLOZII DE PAGERE: 9 MORŢI ŞI MII DE RĂNIŢI ÎN LIBAN

Multe din victime sunt luptători din gruparea şiită Hezbollah, apropiată de Iran, transmit agenţiile de presă internaţionale.

Organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a semnalat că în urma unor incidente similare au fost răniţi 14 membri ai Hezbollah şi în Siria, informează AFP, care a obţinut confirmarea existenţei unor victime în această ţară şi din surse apropiate de mişcarea libaneză.

Hezbollah a ameninţat cu represalii, consemnează Reuters. Agenţia transmite că forţele armate israeliene, prin comandanţi printre care şi şeful statului major, generalul Herzi Halevi, au evaluat situaţia şi nu au modificat instrucţiunile pentru civili privind apărarea: „publicului i se cere să fie în continuare atent şi vigilent, iar orice schimbare a politicii va fi anunţată imediat”.

Exploziile au început la ora locală 15.30, în sudul Libanului şi în suburbia Dahiyeh din sudul capitalei, precum şi în valea Bekaa din estul ţării – zone cunoscute ca bastioane ale Hezbollah. Valul de deflagraţii a continuat circa o oră, conform declaraţiilor martorilor.

Surse de securitate şi înregistrări video arată că unele explozii s-au produs după ce pagerele au sunat, iar victimele au pus mâna pe ele sau şi le-au apropiat de faţă pentru a citi mesajele de pe ecrane. Deflagraţiile au fost de amploare redusă, rănind de obicei doar purtătorul sau pe cineva aflat foarte aproape.

Aparatele par, în imaginile analizate de Reuters, să aibă formatul şi autocolantele specifice pagerelor produse de firma Gold Apollo din Taiwan, care nu a răspuns imediat întrebărilor agenţiei. Nici Hezbollah nu a comentat despre marca pagerelor detonate.

Amănunte, AICI

 

 

Articolul precedentFOTBAL: SPECTACOL TOTAL ÎN LIGA CAMPIONILOR
Articolul următorIGSU: OPT CAMIOANE VOR TRANSPORTA MATERIALE PENTRU AJUTORAREA COMUNITĂŢILOR DIN GALAŢI AFECTATE DE INUNDAŢII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.