META INTERZICE ACCESUL MASS-MEDIEI OFICIALE RUSEŞTI PE PLATFORMELE SALE

Grupul american Meta, care deţine Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat luni că interzice accesul mass-mediei oficiale ruseşti pe platformele sale din întreaga lume, pentru a evita orice „activitate de interferenţă străină”, relatează AFP.

Interdicţia survine în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat vineri activităţile destabilizatoare ale postului media rusesc RT, despre care a spus că s-a transformat într-o „filială” a serviciilor secrete ruseşti în întreaga lume.

„După o analiză atentă, ne-am extins acţiunea împotriva presei oficiale ruseşti”, a declarat Meta ca răspuns la o solicitare din partea AFP.

„Rossia Segodnia, RT şi alte entităţi conexe sunt acum interzise în aplicaţiile noastre din întreaga lume din cauza activităţilor lor de interferenţă externă”, a afirmat compania americană.

În urmă cu circa zece zile, autorităţile americane au dezvăluit o serie de măsuri, inclusiv proceduri penale şi sancţiuni, care vizează în special mass-media ruseşti, ca răspuns la încercările de a interveni în alegerile din SUA, pe care le pun pe seama Rusiei.

Departamentul de Stat american a impus apoi restricţii legate de viză grupului media din care face parte RT, Rossia Segodnia, precum şi altor filiale ale acestei companii.

Într-un mesaj postat pe Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a făcut declaraţii ironice referitoare la ultimele anunţuri americane de vineri, spunând: „Cred că ar trebui să existe o nouă profesie în Statele Unite: specialist în sancţiuni împotriva Rusiei”.

Grupul rusesc RT, lansat în 2005, este considerat de Occident drept un organ de propagandă în favoarea Kremlinului.

Site-ul său şi canalele sale de televiziune emit în mai multe limbi, inclusiv în engleză, spaniolă, franceză, germană şi arabă.

AGERPRES

Articolul precedentPE: URSULA VON DER LEYEN URMEAZĂ SĂ ANUNŢE COMPONENŢA VIITOAREI SALE ECHIPE
Articolul următorSTUDIU: 60% DINTRE ROMÂNI CRED CĂ SANCŢIUNILE AR FI CEA MAI BUNĂ MĂSURĂ ÎMPOTRIVA ARUNCĂRII GUNOAIELOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.