TRAVERSAREA DUNĂRII CU FERIBOTUL PE LA ORYAHOVO-BECHET, SUSPENDATĂ. ATENȚIONARE MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE)  a emis miercuri o atenționare pentru românii care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Grecia sau Turcia, că activitatea de transport cu feribotul este suspendată temporar la traversarea fluviului Dunărea pe la PTF Oryahovo-Bechet, din cauza nivelului scăzut al Dunării.

În acest context, se recomandă folosirea tuturor celorlalte puncte de frontieră deschise traficului internațional la frontiera româno-bulgară, după cum urmează: Vidin – Calafat, Kardam – Negru Vodă, Durankulak – Vama Veche, Silistra – Ostrov Călărași, Dobromir – Krushari și Kainardzha – Lipnița (aceste două puncte funcționează cu orar 08:00-20:00 și doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5t), Nikopol – Turnu Măgurele (feribot) (www.feribot-eurobac.ro), Svishtov – Zimnicea (feribot) (www.ferry.bg), Aydemir (Silistra) – Chiciu (Călărași) (feribot) (www.spikaferry.com) și Ruse – Giurgiu.

Românilor care tranzitează punctul de frontieră Ruse li se recomandă să ia în calcul posibilitatea creșterii timpului de așteptare la trecerea frontierei, la taxa de pod, în contextul în care, din data de 10 iulie 2024, autoritățile bulgare desfășoară lucrări de reparație a căii de rulare a podului peste Dunăre.

Începând cu data de 5 iulie 2024 taxa de pod poate fi plătită și în sistem online, numai pentru autovehiculele cu capacitate de transport de persoane de până la 8+1 – https://ep.customs.bg/eportal/public/index?pageId=40&isActive=id6. Taxa de pod poate fi în continuare plătită cu cardul bancar sau în numerar, respectiv 2 euro sau 4 leva.

În punctele de frontieră bulgare funcționează centre de colectare a sumelor de bani provenite din taxe, impozite, amenzi de circulație sau taxe compensatorii la regimul vinietei electronice, aplicate pe teritoriul Bulgariei. În astfel de cazuri, cetățenii români identificați de sistem sunt obligați să își achite toate debitele către statul bulgar, plata efectuându-se numai cu card bancar.

MAE subliniază importanța informării corecte, achiziționării din timp a vinietei electronice și recomandă achiziționarea acesteia înainte de intrarea pe segmentul de drum rutier din Bulgaria supus taxării – și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.

Autoritățile bulgare recomandă insistent ca vinieta electronică să fie achiziționată online prin intermediul site-ului www.bgtoll.bg (cu versiune și în limba română – https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica) – site oficial recomandat de autoritățile bulgare competente.

Luând în considerare și caracterul dinamic al condițiilor meteorologice înregistrate pe teritoriul bulgar (coduri de atenționare pentru temperaturi extreme, producere de incendii de vegetație, de furtuni sau vijelii convective), se recomandă turiștilor români să se asigure că, pe timpul călătoriei, dețin suficiente resurse de combustibil, apă și alimente și că mențin în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare prin luarea în considerare a posibilității înregistrării unor timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei bulgare și prin asigurarea resurselor necesare de apă și alimente persoanelor transportate.

Șoferii sunt îndrumați să conducă preventiv, cu viteză adecvată și să aibă autovehiculele echipate pentru circulație pe drumurile publice în condiții de vară și atenționare meteorologică specifică, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenționare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităților bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere și cursele aeriene să fie perturbate față de orarul de zbor.

Informații suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 0035970013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la situația zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre R. Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi” din R. Bulgaria – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens/Important%20notice%20for%20travelers; cu privire la vinieta electronică și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_rowww.meteoalarm.orgwww.mae.ro.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMIRCEA GEOANĂ ȘI-A ANUNȚAT CANDIDATURA LA PREZIDENȚIALE
Articolul următorNICOLAE CIUCĂ, MESAJ DE ULTIM MOMENT PE FACEBOOK: ÎN POLITICA ROMÂNEASCĂ E NEVOIE DE ONOARE, DE ÎNCREDERE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.