CIUCĂ: CÂND AM FOST DE ACORD ÎN COALIȚIE CU RECALCULAREA PENSIILOR, AM PUS O SINGURĂ CONDIȚIE: NICIO PENSIE SĂ NU SCADĂ

Prezent în teritoriu, printre membri și simpatizanți, cum a obișnuit filialele in ultima perioadă, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a vorbit despre strategia în alegerile care urmează și principalii adversari politici. 

„Campania începe din a doua zi după ce ai câștigat alegerile. După rezultatul alegerilor locale putem concluziona că cine nu a respectat acest principiu a pierdut alegerile”, le-a spus Ciucă liberalilor din Hunedoara. 

Acesta este convins că la alegeri contează și omul, dând exemplul Botoșani, unde Valeriu Iftime a câștigat alegerile din partea PNL, o victorie importantă în zonă. 

 
 

„Dincolo de faptul că este această competiție cu PSD, există competiție cu USR în urbanul mare”, a explicat Ciucă.

Așa cum i-a obișnuit pe liberali, președintele PNL a vorbit despre rezultatele guvernării și despre asumarea responsabilităților: „Toată lumea când are un eșec dă vina pe altcineva. Hai să împărțim responsabilitatea, să vedem unde sunt hibele”, i-a îndemnat liberalul. 

 
 

Ciucă a subliniat faptul că pe 4 noiembrie PNL împlinește 5 ani la guvernare. Liberalul își asumă deschis reușitele PNL în guvern, dar și erodarea partidului. 

Întrebat despre pensii și recalcularea acestora, Nicolae Ciucă a precizat că PNL este singurul partid care a mărit pensiile. 

„Din 2020, pe guvernarea noastră, eu ca premier am crescut punctul de pensie de la 1265 lei la peste 1700. Toate pensiile au crescut cu 40% în guvernarea liberală.”

Acesta a explicat că recalcularea a fost pentru eliminarea inechităților și că 700 mii de pensii n-au crescut, ci au intrat sub nivelul celor în plată. Dar rămân cele în plată, nu scade nicio pensie, condiție pe care a insistat președintele PNL în Coaliție.

 
 

„Cu adevărat PNL a crescut pensiile, pentru că am creat condițiile necesare. Eu, ca premier, în 2022 am scăzut deficitul cu un punct procentual, uitați-vă unde este deficitul acum.se Despre PNRR acesta a afirmat că nu era demarat când a preluat guvernarea. 
 
„Absorbția fondurilor la finalul lui 2021 era 47 la sută. Intr-un an de zile am rezolvat primele jaloane, am scos bugetul la finalul anului, și am reușit să aducem 11.3 miliarde euro din fonduri europene. S-au tras doar 2 cereri de plată, ale noastre.”

Despre principalul adversar politic, PSD, Ciucă afirmă că și-a atins maximul de voturi în alegerile locale: „PSD a scos maxim de voturi, 2,9 milioane de voturi, noi 2,4 milioane și nu e maxim. Pe noi oamenii ne-au tratat în binomul ăsta PSD – PNL și chestiunea cu listele comune la euro, care și asta ne-a scăzut. Acum situația este diferită. Ar trebui să ne gândim la targetarea votului anti PSD.” 

Nicolae Ciucă a primit votul de susținere pentru candidatura la prezidențiale în cadrul Biroului Politic al PNL Hunedoara.

Nicolae Ciucă: „Toţi cei care au lucrat în mină îşi vor păstra pensiile în plată, la cuantumul cel mai avantajos”

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCIOLACU, MARGINALIZAT DE URSULA VON DER LEYEN. ȘEFA CE, TĂCERE TOTALĂ DESPRE ÎNTÂLNIREA CU PREMIERUL ROMÂN
Articolul următorPOSIBILITATEA SCHIMBĂRII LUI MARCEL BOLOȘ DIN FUNCȚIA DE MINISTRU, ÎN DISCUTII ÎNTRE NICOLAE CIUCĂ ȘI LIDERII PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.