GERMANIA: NOI SUSPICIUNI DE SABOTAJ LA O BAZĂ MILITARĂ

O nouă alertă a fost lansată în Germania cu privire la o posibilă contaminare deliberată a apei potabile la o cazarmă a armatei, în apropiere de locul în care un caz similar s-a petrecut în urmă cu două zile, au anunţat vineri autorităţile locale, relatează AFP.

Autorităţile din oraşul Mechernich, lângă Köln, în vestul ţării, au raportat o intruziune în staţia locală de tratare şi distribuţie a apei potabile, precizând că aceasta alimentează, printre altele, o bază militară.

„Din cauza unei intruziuni în staţia de distribuţie a apei potabile din oraşul Mechernich, este posibil ca apa potabilă să fi fost contaminată într-un mod periculos pentru sănătate”, au anunţat municipalitatea şi serviciul de sănătate din Mechernich într-un comunicat.

Autorităţile au cerut populaţiei să nu bea apă de la robinet şi să nu facă duş, „având în vedere evenimentele care tocmai au avut loc la baza militară din Köln”.

Ele au afirmat că gardul de securitate din jurul sistemului de tratare a apei a fost tăiat pentru a forţa trecerea.

Un ales local, Thomas Hambach, a adăugat că intruziunea a fost descoperită de o patrulă a armatei, ca urmare a intensificării controalelor după recentele suspiciuni de sabotaj la Köln.

Staţia de apă potabilă are un sistem de alarmă, dar nu a funcţionat, a adăugat el.

Suspiciuni de sabotaj au provocat miercuri alerte de securitate la două baze militare din ţară, una a forţelor aeriene din Köln, un hub al armatei germane pentru sprijinul militar acordat Ucrainei, şi alta a NATO.

La Köln, autorităţile au descoperit o gaură într-un gard care înconjoară o staţie de apă potabilă care alimentează cazarma şi au închis incinta. Verificările efectuate nu au confirmat încă nicio contaminare.

În acelaşi timp, NATO a raportat o tentativă de intruziune în baza sa aeriana din Geilenkirchen, unde se află avioane de recunoaştere AWACS, fără însă a se stabili o legătură între cele două cazuri.

AGERPRES

Articolul precedentPOMPIERII LUPTĂ CU TREI INCENDII DE VEGETAŢIE ÎN VESTUL TURCIEI
Articolul următorPESTE 50 DE PERSOANE SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.