TENSIUNI ÎNTRE ISRAEL ŞI HEZBOLLAH: MINISTRUL ISRAELIAN AL APĂRĂRII SE ADRESEAZĂ DIRECT POPULAŢIEI DIN LIBAN

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a transmis joi populaţiei din Liban că, în cazul în care miliţia şiită Hezbollah îşi continuă agresiunea, Israelul va lupta „cu toată forţa sa”, cu referire la atacurile cu rachete aproape zilnice ale grupării islamiste libaneze care vizează teritoriul israelian vecin, au relatat DPA şi AFP.

„Nu vom permite miliţiei Hezbollah să destabilizeze graniţa şi regiunea. Dacă Hezbollah îşi va continua agresiunea, Israelul va lupta cu toată forţa”, a avertizat Gallant într-un mesaj scris şi tradus în arabă pentru a fi transmis populaţiei libaneze, conform unui comunicat al biroului său.

„Amintiţi-vă cum (liderul Hezbollah, Hassan) Nasrallah şi-a regretat aventura periculoasă şi greşit calculată în care s-a angajat în august 2006, învăţaţi lecţia din trecut pentru a nu cădea într-un scenariu periculos în august 2024”, a adăugat ministrul israelian referitor la războiul din 2006 între cele două ţări.

„Cei care se joacă cu focul trebuie să se aştepte la distrugere”, a mai avertizat el.

Confruntarea din vara anului 2006, declanşată de capturarea de către combatanţii Hezbollah a doi soldaţi israelieni la graniţa israeliano-libaneză, a făcut peste 1.200 de morţi în Liban, majoritatea civili, şi 160 în Israel, majoritatea soldaţi.

De la începutul războiului în Fâşia Gaza, declanşat de Israel la 7 octombrie ca ripostă pentru atacul Hamas asupra teritoriului israelian din aceeaşi zi, schimburile transfrontaliere de focuri între Hezbollah şi Israel au loc aproape zilnic, gruparea islamistă libaneză afirmând că acţionează în sprijinul aliatului său Hamas şi al poporului palestinian.

Tensiunile între Israel şi Hezbollah s-au intensificat de la moartea lui Fuad Shukr, un comandant militar de top al grupării pro-Iran, ucis în urma unei lovituri israeliene la 30 iulie într-un cartier dens populat de la periferia Beirutului, precum şi a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, pentru care Israelul nu şi-a asumat responsabilitatea, dar Iranul şi aliaţii săi au ameninţat cu răzbunarea.

Incidentele transfrontaliere din ultimul timp s-au soldat cu numeroase victime civile în Liban şi Israel. Mai mult de 350 de membri Hezbollah, precum şi soldaţi israelieni au fost ucişi, în timp ce zeci de mii de locuitori de ambele părţi ale frontierei şi-au părăsit locuinţele.

Totodată, Israelul acuză Hezbollah de uciderea la 27 aprilie a 12 copii şi adolescenţi într-un tir cu rachetă asupra platoului Golan (sirian) ocupat de Israel. Hezbollah neagă orice implicare.

AGERPRES

Articolul precedentCOD GALBEN DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN 16 JUDEŢE
Articolul următorO BAZĂ AERIANĂ MILITARĂ ESTE ÎN FLĂCĂRI ÎN REGIUNEA RUSĂ LIPEŢK, UNDE A FOST DECLARATĂ STARE DE URGENŢĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.