ECHIPELE ROMÂNEȘTI DE FOTBAL ȘI-AU AFLAT POSIBILELE ADVERSARE DIN CUPELE EUROPENE

CFR Cluj, Universitatea Craiova și Corvinul Hunedoara și-au aflat posibilele adversare din turul al treilea al competițiilor europene.

Universitatea Craiova și-a aflat prima posibilă adversară din turul 3 preliminar al Conference League.

Dacă trece de Maribor, formația olteană va da peste pierzătoarea dublei Ajax Amsterdam – Vojvodina Novi Sad. La rândul ei, dacă trece de croații de la Rijeka, deținătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, va întâlni, în Europa League, învingătoarea partidei Sheriff Tiraspol – Elfsborg.

Prima manșă ar urma să se dispute în România, pe 8 august, iar returul în deplasare, pe 15 august. În cazul în care pierde cu Rijeka, Corvinul Hunedoara va retrograda din Europa League direct în turul 3 al Conference League.

În acest caz, hunedorenii vor da peste câștigătoarea duelului Milsami – Astana. Dacă va trece de Neman Grodno, CFR Cluj va întâlni, în turul 3 din Conference League, pierzătoarea duelului Braga – Maccabi Petah Tikva.

Articolul precedentALIMENTAREA CU APĂ, RESTRICȚIONATĂ DIN CAUZA SECETEI ÎN APROAPE 450 DE LOCALITĂȚI
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.