4.204 CANDIDAŢI, PENTRU OCUPAREA A 1.795 DE LOCURI SCOASE LA CONCURS LA UMF „CAROL DAVILA”

4.204 candidaţi au început examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs, a declarat, într-o conferinţă de presă, prof. dr. Viorel Jinga, rectorul universităţii.

„Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidaţi înscrişi la examenul de admitere (…). Astfel, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs (1.260 – finanţate de la bugetul de stat, 535 – cu taxă) s-au înscris 4.204 candidaţi, în creştere cu 360 comparativ cu ediţia din 2023 şi cu 707 faţă de sesiunea din 2022. Este îmbucurător şi totodată impresionant faptul că, în ultimii ani, pentru admiterea la studiile de licenţă din cadrul universităţii noastre am înregistrat o creştere continuă a numărului de candidaţi, anul acesta fiind depăşit recordul de anul trecut de 3.884 de absolvenţi de liceu înscrişi în competiţie, cifra totală a celor ce vor concura pentru ocuparea unuia dintre cele 1.260 de locuri bugetate scoase la concurs fiind de 4.204 candidaţi, dintre care 35 au fost deja atribuite premianţilor la olimpiadele naţionale şi internaţionale”, a precizat Jinga.

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2024-2025, a completat Jinga, aceasta creionează pentru Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 737 de locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă.

Pentru Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) regăsim un număr de 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 100 de locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM, la specializarea Asistenţă Medicală Generală şi Moaşe (240 de credite, 4 ani de studiu) sunt 119 locuri finanţate de la buget şi 70 locuri cu taxă, respectiv 15 locuri finanţate de la buget şi 15 locuri cu taxă, iar pentru specializările Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală, respectiv Tehnică dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 44 locuri/buget şi 40/taxă, respectiv 44 de locuri finanţate de la buget şi 40 locuri cu taxă.

Potrivit lui Jinga, pentru cele 737 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 de candidaţi (faţă de 2.546 candidaţi – 2023), pentru Facultatea de Stomatologie, 877 de candidaţi (748 de candidaţi – 2023) pentru 201 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 105 candidaţi (91 de candidaţi – 2023) pentru 100 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu), 479 de candidaţi (459 de candidaţi – 2023) pentru 222 de locuri (Asistenţă Medicală Generală – 119 locuri, Moaşe – 15, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală – 44, iar Tehnică dentară – 44).

El a adăugat că pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie 535 de locuri cu taxă.

„Precizăm că pentru admiterea în Facultatea de Asistenţă Medicală Generală – filiala Ploieşti a UMFCD au fost scoase la concurs 40 de locuri la buget şi 10 locuri cu taxă, examenul urmând să se desfăşoare în luna septembrie a acestui an. Pentru cele două locuri la Medicină, scoase la concurs, alocate anul acesta, în premieră, pentru viitorii angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, s-au înscris cinci candidaţi”, a subliniat Jinga.

Examenul de admitere la studiile universitare de licenţă din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Stomatologie şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfăşura în mai multe locaţii din Capitală. Candidaţii înscrişi pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultăţile de Medicină şi Stomatologie, vor susţine concursul de admitere în spaţiile special amenajate din cadrul Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilioanele B1 şi B2), iar pentru Facultatea de Farmacie şi la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziţie candidaţilor spaţiile din cadrul Facultăţii de Farmacie, respectiv din Palatul Facultăţii de Medicină din Bucureşti. AGERPRES

Articolul precedentINHGA: COD GALBEN DE INUNDAŢII PE RÂURI DIN ŞAPTE JUDEŢE
Articolul următorMESAJUL LUI EDI IORDANESCU PENTRU SUPORTERII ECHIPEI NAȚIONALE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.