SENATUL, INFORMAT CU PRIVIRE LA OUG PRIVIND CIRCULAŢIA PE DRUMURILE PUBLICE

Senatul, întrunit miercuri în sesiune extraordinară, a fost informat cu privire la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2024 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere.
 


Biroul permanent a stabilit anterior ca, pe lângă comisiile pentru apărare, ordine publică şi juridică, această OUG să fie dezbătută şi în comisia de sănătate. Primele două sunt comisii raportoare, iar cea pentru sănătate doar avizatoare. Urmează ca fiecare comisie să stabilească programul pentru dezbatere.

Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz

Guvernul a adus o serie de clarificări cu privire la situaţia şoferilor asupra cărora există suspiciuni privind consumul de substanţe psihoactive ca urmare a testării, precum şi a celor care refuză testarea.

Potrivit Executivului, noua legislaţie urmăreşte să asigure echilibrul între scopul legislaţiei rutiere de a proteja viaţa şi sănătatea şi nevoia de clarificare cât mai rapidă a unor situaţii. Astfel, pentru reducerea timpilor de aşteptare, se stabileşte un termen de maximum 72 de ore pentru realizarea analizelor toxicologice în vederea constatării prezenţei sau absenţei substanţelor psihoactive în organism sau a alcoolului în sânge şi comunicarea acestora de către instituţiile de medicină legală către structurile Poliţiei Române. Termenul se calculează de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.

Această procedură vizează mostrele biologice recoltate de la persoanele care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat sau de la persoanele testate cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive.

Aplicarea acestor reglementări urmează să fie atent monitorizată. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne vor prezenta lunar Guvernului o analiză comună cu privire la capacitatea de respectare a termenului de maximum 72 de ore.

Şoferii îşi vor primi carnetul de conducere înapoi în baza rezultatului analizelor probelor biologice care atestă absenţa în organism a substanţelor psihoactive sau a alcoolului în sânge. De asemenea, un şofer îşi poate primi înapoi carnetul şi în cazul în care instituţiile de medicină legală nu au comunicat rezultatul în timp util, respectiv la expirarea celor 72 de ore de la recoltare.

Pentru punerea în aplicare a acestor dispoziţii, precum şi pentru stabilirea normelor privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive, Guvernul va aproba o hotărâre.

Proiectul de hotărâre va fi iniţiat în termen de cinci zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. AGERPRES

Articolul precedentUNTOLD 2024. A FOST ANUNȚAT PROGRAMUL PE ZILE AL FESTIVALULUI
Articolul următorPREŞEDINTELE SOLICITĂ REEXAMINAREA LEGII PROSUMATORILOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.