Victorie surpriză în alegerile anticipate din Franța | VIDEO

Formată din 4 partide, alianța de stânga (Noul Front Popular) conduce în fața coaliției centriste de guvernare și a extremei drepte în alegerile legislative anticipate din Franța, potrivit exit-poll-ului realizat de Ipsos Talan.

Cu un scor de 33%, NFP (Nouveau Front Populaire) nu atinge totuși majoritatea absolută, ceea ce înseamnă că vor urma negocieri pentru formarea guvernului de la Paris, notează France 24.

Centriștii președintelui Emmanuel Macron s-au clasat pe locul secund (25%), urmați de Reunirea Naţională, partid de extremă dreapta (22%), potrivit proiecțiilor de la închiderea urnelor.

Situația va deveni mai clară în următoarele câteva ore, pe măsură ce vor apărea rezultatele numărării voturilor.

Premierul Gabriel Attal a anunțat că, luni dimineață, își va depune demisia.

Alianță de ocazie

Reunind socialiști, ecologiști și comuniști, alianța politică a stângiștilor s-a format în grabă după ce președintele Emmanuel Macron a convocat alegeri legislative anticipate pe 9 iunie, notează BBC.

Partidele s-au criticat reciproc anterior și au diferențe semnificative în ideologie și abordare. Cu toate acestea, au decis să formeze un bloc pentru a împiedica extrema dreaptă să ajungă la guvernare.

NFP a promis să abroge reformele privind pensiile și imigrația adoptate de guvernul actual, să înființeze o agenție de salvare pentru migranții fără acte și să faciliteze solicitările de viză.

De asemenea, alianța dorește să impună limite prețurilor la bunuri de bază pentru a combate criza costului vieții și să majoreze salariul minim.

 

Articolul precedentPistoalele cu care Napoleon a vrut să se sinucidă, vândute pentru 1,69 milioane de euro
Articolul următorSalvamont România: 20 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.