Alegeri prezidențiale în octombrie? Data propusă de liberali

PNL vrea alegeri prezidențialele pe 27 octombrie, primul tur, urmând ca pe 10 noiembrie să fie organizat al doilea. Acesta este scenariul liberalilor, potrivit Realitatea PLUS.

Zi decisivă pentru Coaliție! Chiar la această oră, liderii PSD și PNL stau pentru a treia oară la masa negocierilor și trebuie să ia o decizie privind calendarul alegerilor prezidențiale. Totul, după ce mai mulți lideri din cele două partide au prevestit ruperea Coaliției. Surse politice citate de Realitatea PLUS spun că liberalii au primit semnale din teritoriu că semnăturile nu se pot strânge pe plajă și încearcă să mute data alegerilor spre luna octombrie.

Potrivit unor surse, pe masa negocierilor se află și varianta tandemului președinte-premier.

La ultima ședință de coaliție se agreaseră datele de 15 sau 29 septembrie pentru organizarea primului tur, însă cei de la PNL vor veni cu a treia variantă și anume primul tur să se organizeze pe 27 octombrie, primul tur, și 10 noiembrie – turul 2. 

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut deja, în şedinţa de guvern de vineri, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el precizând că săptămâna viitoare stabilesc la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur de scrutin.

Articolul precedentAmenzi pentru românii care udă grădinile cu apa de la robinet
Articolul următorAlerte meteo de caniculă și furtuni! COD GALBEN în mai multe zone

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.