PNL propune o echipă de lideri tineri în fruntea comunităților locale

În alegerile din 9 iunie, PNL mizează pe tineri și îi promovează în fruntea comunităților locale. Circa 1/3 dintre candidații liberalilor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean și pentru cea de primar al municipiilor reședință de județ sunt persoane tinere.

Printre acești candidați se numără primari sau președinți de CJ în funcție, dar și lideri tineri care au performat în alte poziții, inclusiv cea de ministru. Toți candidații liberali sunt profesioniști cu pregătire, rezultate și cu experiență dovedită.

Astfel, pentru șefia Consiliilor județene, PNL îi propune pe: Mircea Fechet (Bacău), Robert Sighiartău (Bistrița Năsăud), Alexandru Popa (Brăila), Adrian Mocanu (Buzău), George Stângă (Galați), Dragoș Costin Telehuz (Ialomița), Costel Alexe  (Iași), Gabriel Ștețco (Maramureș), Mara Togănel (Mureș), George Lazăr (Neamț), Ionel Emanuel Oproiu (Olt), Adrian Felician Cozma (Satu Mare), Dragoș Fănică Ciobotaru (Vrancea).

Pentru funcția de primar reședință de județ, PNL merge pe mâna următorilor candidați: Florin Birta (Oradea), Alin Bogdan Drăgulin (Călărași), Dan Alexandru Tică (Târgoviște), Iulian Popescu (Târgu Jiu), Ionel Bogdan (Baia Mare), Andrei Carabelea (Piatra Neamț), Adrian Bibu (Sibiu), Mario-Lucian de Mezzo (Slatina), Lucian Harșovschi (Suceava),  Haralambie Epure (Alexandria),  Sebastian Burduja (Primăria Municipiului București), George Cristian Tuță (Primăria sectorului 1 București), Ciprian Ciucu  (primăria sectorului 6 București).

În cadrul unui eveniment de lansare a candidaților liberali din județul Arad, președintele PNL Nicolae Ciucă a menționat deschiderea partidului pentru noua generație de lideri locali. Liderul liberal a arătat că tinerii sunt unul dintre motoarele PNL în această campanie.

,,Avem primari tineri, avem primari care au performat, avem o sporire a numărului de tineri pe listele de candidați. Aici este cheia noastră de succes: echilibrând tinerețea, energia, ambiția, entuziasmul cu experiența și înțelepciunea la nivelul partidului”, a declarat Nicolae Ciucă. 

Prin accentul pe candidații tineri, liberalii transmit faptul că doresc să fie un partid deschis, un partid pentru viitorul României.

 

CMF: 21240015

Articolul precedentTezaurul Olimpic al României, expus la BNR
Articolul următorPNL garantează: fără taxe noi, fără impozit progresiv, protecție pentru Pilonul II de pensii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.