Ce este, de fapt, stagiul de cotizare și cum influențează pensia?

Stagiul de cotizare este unul dintre cele mai importante elemente în calcul pensiilor. Din cauza numeroaselor modificări de legislație și metodolgie, mulți dintre cei care depun dosarele nu pot interpreta corect durata acestui stagiu. Iată, așadar, cum se calculează pensia în funcție de stagiul de cotizare.

În perioada 1.04.2001 – 1.03.2003, stagiul de cotizare se calculează corespunzător programului normal de lucru, indiferent de norma de lucru, ceea ce însemnă că, indiferent dacă persoana a lucrat cu normă întreagă sau parțială, stagiul de cotizare era considerat integral. Din 2003 până în 2005, stagiul de cotizare se calculează proporțional, adică la o jumătate de normă, stagiul de cotizare reprezintă jumătate din cel al unei persoane cu normă întreagă.

În iulie 2005 s-a revenit la metoda de stagiu de cotizare complet atribuit și fracțiile de normă. În cazul în care o persoană a fost asigurată simultan în baza mai multor contracte de muncă (cu timp normal și/sau parțial), la determinarea stagiului de cotizare realizat în sistemul public se are în vedere o singură dată perioada respectivă, deoarece aceste contracte se suprapun ca și interval de timp.

Totuși, valoarea punctajului anual pentru această perioadă va fi mai mare, întrucât câștigurile salariale brute realizate se însumează.

Cum se calculează pensia în funcție de stagiul de cotizare

Pentru asigurații care au realizat stagiul minim de cotizare și care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, punctajul lunar realizat în perioada respectivă se majorează cu 0,5%.

Persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum și cele care au lucrat în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, conform legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare după cum urmează:

-cu 25% pentru perioadele de încadrare în grupa a II-a de muncă sau în condiții deosebite de muncă;
-cu 50% pentru perioadele de încadrate în grupa I de muncă, condiții speciale de muncă sau activități în locuri încadrate în alte condiții de muncă, conform legii.

Formula de calcul a pensiei

Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie:

Punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

Articolul precedentUn nou cod galben de instabilitate atmosferică accentuată
Articolul următorScholz, dispus să depășească „linia roșie”! Declarația controversată a cancelarului german

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.