Dosarul 2 Mai. Apărarea lui Vlad Pascu a cerut ”contul în care să facă plata”

Declarație șocantă făcută de Adrian Cuculis, avocatul familiilor victimelor din cazul accidentului din localitatea 2 Mai. Potrivit lui Cuculis, „apărarea” lui Vlad Pascu a cerut, în timpul şedinţei de la Judecătoria Mangalia, „contul în care să facă plata”, moment în care cele două părţi au intrat într-o „dispută”.

„Atâta vreme cât te trezeşti la aproape, şi spun aproape ultimul termen pentru că noi, cu toţii, ne-am pus de acord ca aceste concluzii pe fondul cauzei să fie făcute, să fie puse într-o şedinţă separată, deci cel mai sigur se va stabili un nou termen de judecată, dar după ce vom audia martorii, (…) şi, după cum spuneam, la aproape ultimul termen de judecată vine apărarea, până la urmă, a lui Vlad Pascu şi ne cere contul în care să facă plata, moment la care sigur că am întrebat dacă este vorba despre plata tuturor daunelor solicitate şi acela a fost momentul la care bineînţeles că am intrat într-o dispută. Nu pot să îi spun dialog neapărat, chiar dispută, pentru că ne aducem aminte că această încercare a mai fost făcută odată cu medierea pentru că, probabil, am bănuit noi, că se încearcă o reducere peste reducerea deja obţinută a limitelor de pedeapsă”, a afirmat Cuculis, la un post TV.

Acesta a arătat că nu doreşte să comenteze comportamentul judecătoarei din dosar, însă a relatat un moment care a produs „rumoare” în sala de judecată.

Dosarul 2 mai. Înregistrarea din sala de judecată: momentul în care Ancuța Popoviciu întreabă dacă Sebi, băiatul ucis de Vlad Pascu, este prezent – AUDIO

„Aş vrea mai degrabă să comentez faptul că s-au petrecut nişte clipe grele pentru ambele familii, inclusiv pentru cei care au supravieţuit accidentului. (…) Şi mai avem încă o situaţie, respectiv atunci când au fost întrebaţi dacă cei care erau în acel grup, inclusiv victimele, se duceau către acel loc unde au fost accidentate… Cred că a fost rumoare în toată sala, nu a înţeles nimeni la ce s-a referit… Cum adică dacă mergeau către acel loc? De parcă în faţa acelei unităţi militare exista, eu ştiu, un loc în care trebuiau să se întâlnească… Nişte lucruri care par desprinse din filmele SF, dar uitaţi că s-au întâmplat!”, a spus avocatul familiilor victimelor.

El a precizat că, la acest moment, este audiat tatăl lui Sebastian, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai.

În octombrie 2023, Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentRomânii fac ce știu ei cel mai bine: credite pentru locuințe
Articolul următorPercheziţii într-un dosar de furt şi comercializare ilegală de arbori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.