Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior care a fost publicat miercuri de Ministerul Educaţiei.

Locul patru este ocupat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, locul cinci de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, iar locul şase de Universitatea „Transilvania” din Braşov.

Pe locul şapte se află Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe locul opt Universitatea de Vest din Timişoara, pe locul nouă Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar pe locul zece Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Potrivit Ministerului Educaţiei, Metarankingul Naţional este un mecanism de evaluare şi ierarhizare a universităţilor din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaţionale recunoscute la nivel global de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG).

Topul primelor 10 universităţi din România în anul 2023 este similar cu cel din 2022, fiind ocupat de universităţi comprehensive, tehnice şi de medicină.

„Metarankingul reprezintă un instrument de analiză precis şi imparţial, care promovează alocarea echitabilă a finanţării cercetării universitare pe baza performanţei dovedite şi identificarea nevoilor pentru atingerea şi susţinerea excelenţei în educaţie şi cercetare”, transmite Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, obiectivele specifice ale Metarankingului Naţional vizează identificarea instituţiilor de învăţământ superior performante din punct de vedere al activităţii ştiinţifice şi al contribuţiei lor la comunitatea academică internaţională, reflectată prin prezenţa în cele mai importante clasamente internaţionale ale universităţilor europene şi occidentale, precum şi ierarhizarea acestora pe baza punctajului obţinut în urma aplicării metodologiei standardizate aferente exerciţiului naţional de metaranking.

De asemenea, se urmăreşte să se ofere un instrument de analiză adecvat pentru managementul academic naţional, un instrument cât mai obiectiv şi transparent care poate fi folosit pentru a obţine o viziune mai clară şi mai cuprinzătoare asupra impactului universităţilor româneşti în cadrul comunităţii academice internaţionale şi luarea unor decizii mai informate şi mai eficiente în ceea ce priveşte finanţarea cercetării în instituţiile de învăţământ superior.

AGERPRES

Articolul precedentFlacăra Olimpică a ajuns în Franța, în portul de la Marsilia
Articolul următorCod galben de furtuni violente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.